Personalități și mărci înregistrate ale localităților din județ

# Istorii argeșene branduite, în serial. Argeșul a fost și va rămâne un loc de referință pe harta culturii românești, indiferent că vorbim despre următorii 100 de ani, sau despre viitorii 1000 de ani. Personalități politice, culturale și nu numai au plecat de pe tărâmul Meșterului Manole și au promovat Argeșul, prin activitatea și numele lor, în lume. Despre niciuna dintre localitățile noastre nu se poate spune că n-a dat istoriei vreo personalitate de al cărei nume să se lege și cel al localității. Am folosit ca material documentar două volume scrise de Grigore Constantinescu: „Argeșul monumental” și ”Argeș-Dicționar Etnocultural”.

Comuna Călinești, locul preferat de aviatori

Deși este atestată cu acte din anul 1565, comuna Căldăraru exista încă din Neolitic; dovadă sunt fragmentele de ceramică  descoperite în punctele “Măgura” și “Măgura Leului”. Unul dintre cele trei sate ale comunei, Căldăraru, arată și care era ocupația de bază a locuitorilor: căldărari. De numele comunei se leagă cel al economistului, juristului și rectorului Academiei Comerciale București și ministru al Finanțelor(1885-1930), Ion Angelescu.
Despre comuna Călinești se poate spune că este una cu “pedigree”, dat fiind faptul că este atestată documentar din 1388, însă dovezile arheologice o postează în Eneolitic, Epoca Bronzului, Hallstatt, La Tene, Epoca medievală. La Râncăciov a fost descoperită o așezare  care datează din perioada respectivă, iar lângă școala din sat a fost descoperit un tezaur cu monede greco-macedonene, iar pe Dealul Săracului au fost găsite 3 topoare din aramă din Cultura Glina. La Călinești a fost găsit un topor din piatră din Epoca Bronzului, lângă spital-o ceașcă din ceramică și două cuțite, specifice culturii Tei. Iar la Vrănești, s-au găsit două tezaure geto-dacice, dar și ceramic provincial romană datând din secolul al IV-lea p.H. Mult mai târziu, la Călinești, s-a stabilit familia lui Henri Coandă, inventatorul avionului cu reacție. În perioada comunistă, cavoul familiei a fost distrus, iar osemintele au fost mutate chiar de către aviator în cimitirul din Vrănești, acolo unde există și astăzi mormântul familiei.
De comuna Călinești își mai leagă numele personalități ca Mircea Vlăsceanu, erou martir al revoluției anticomuniste; Constantin Aricescu, artist plastic; medicul chirurg Ion Crăciun, care dă și numele spitalului din localitate; Nicolae Flencheș, maestru mecanic care a construit aparatul de zbor al lui Aurel Vlaicu, “Vlaicu II”, sub supravegherea acestuia; sculptorul Gheorghe Iliescu-Călinești; învățătorul și animatorul cultural Paul Trache; juristul și coordonatorul unor opere legislative Constantin Voinescu, precum  și remarcabilul om de cultură, fost director al Bibliotecii Județene Argeș, Silvestru Voinescu.

Mina Minovici s-a născut la Cepari

Localitatea Căteasca este atestată documentar de la 1594, însă uneltele din silex descoperite aici denotă faptul că locul exista încă din Paleoliticul inferior, iar în satul Recea au fost descoperiți niște tumuli din Epoca Bronzului.  Istoricii cred că numele comunei ar semnifica un loc de popas; cătare de drum între satele de munte și câmpie. Aici s-a născut poetul Ion Bănuță; localitate în care se mai găsește casa memorială.
Ca personalități ale locului, ar fi de menționat numele eroului din Revoluția anticomunistă, Andrei-Benone Cordaș; militarul renarcabil, participant la Bătălia cu turcii a pompierilor din Dealul Spirii, Dan Badea; poetul și editorul Ion Bănuță; teologul și profesorul universitar Petre Vintilescu.
Comuna Cepari a apărut în documente în anul 1535, însă dovezile arheologile o aruncă în perioada culturii Ferigile, sec. Vi-IV a. H. Aici a fost descoperită o necropolă tumulară de incinerație, de sorginte geto-dacică. Aici, s-au mai descoperit și alte obiecte din ceramic precum și din metal(akinakesuri-spadă scurtă sau pumnal cu două tăișuri), vârfuri de suliță, piese de harnașament și topoare de luptă. Denumirea unuia dintre satele de aici, Cepari, ne spune că localnicii zonei se ocupau de cultivarea și vânzarea cepei.
La Cepari se găsește vila celui care dă numele cunoscutului Muzeu Mina Minovici. Pe blazonul construcției sunt imprimate, în formă de X, o făclie, care semnifică știința, și o cruce-credința, peste un balaur-răul. Traducerea ar fi aceea că: răul din lume nu poate să fie biruit decât prin știință și credință în Dumnezeu. Tot de Cepari se leagă și numele medicuylui legist Mina Minovici, Ștefan, chemist roman și membru al Academiei Române, precum și Nicolae Velea, important prozator roman.
Ana Luca

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea