Dracula Fest, spectacol în “Cuibul vulturului alb”

Sub egida Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului, tradiţionalul “Dracula Fest” a readus, sâmbătă, la Cetatea Poenari din Arefu, un spectacol impresionant. Cu bocceluţele cu merinde în spate,  cei care s-au încumetat să pornească pe cele 1.480 de trepte au avut, sus, satisfacţii pe măsură: au putut face şedinţe foto cu Vlad Ţepeş, boieri şi domniţe, au ascultat legendele arefene despre refugiul domnului Ţării Româneşti, s-au bucurat de jocul ielelor, în interpretarea trupei Starfix, au ascultat recitalurile medievale al trupei Sirix şi cântecele de munte ale lui Ion Mircea Bogdan,  s-au delectat la un spectacol de ventrilocie cu Eduard Sandu şi l-au aplauda pe artistul Florin Dumitru, o prezenţă obişnuită a festivalului.

Marian Clipici, transformat în “păpuşă”

Numărul ventrilocului Edi Sandu. Așteptat și cunoscut de toți copiii prezenți, datorită apariției sale într-un show tv, cu și despre oameni talentați, Edi Sandu nu i-a dezamăgit. A urcat toate cele 1.480 de trepte alături de doi prieteni: Romeo și Nea Alecu, două păpuși hâtre cărora le-a dat viață, glas și umor pe vârf de munte. Însă, vârful momentului a fost atins abia când l-a ales din public pe consilierul județean Marian Clipici și l-a transformat în „păpușă”. Pentru că nu este un funcționar scorțos, ci unul cu simțul umorului, Marian Clipici s-a integrat perfect în atmosferă, ba chiar a și dansat alături de „vocea” sa.
Cristina Stancu, Ana Luca

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea