Mihaela Fulgeanu Matei are o colecţie de 4000 de pixuri

Miercuri, 28 August 2013 12:06

O cunoaşteţi ca director al publicaţiei ”Informaţia piteştenilor”,  ca realizator şi moderator al cunoscutei emisiuni ”Ora piteşteanului” şi ca  purtător de cuvânt al Filarmonicii Piteşti, iar în curând o veţi cunoaşte şi în altă ipostază, pentru că Mihaela Fulgeanu Matei este nominalizată, anul acesta, pentru distincţia “Fiică a Argeşului”, secţiunea cultură, titlu ce-i va fi acordat de Consiliul Judeţean Argeş la sfârşitul lunii, când se încheie Sărbătorile Argeşului şi Muscelului. Ceea ce, probabil, nu ştiţi este faptul că, dincolo de pasiunea pentru cultură, Mihaela are două hobby-uri: pixurile şi goblenurile.
Mihaela colecţionează pixuri încă din adolescenţă: “Totul a pornit ca o joacă. Admiram pixurile care mi se păreau deosebite. Înainte de 1989 nu prea aveai ocazia să vezi asemenea minunăţii. Am avut atunci două tentative de a face colecţie. Am dăruit din ele, s-au mai stricat şi am abandonat ideea, dar am reluat-o în 1999. Încet-încet, de la unu, două, zece am ajuns la... mii de pixuri, de diferite mărimi, culori şi modele”, povesteşte Mihaela Fulgeanu Matei.
Prietenii şi cunoştinţele au aflat de pasiunea Mihaelei şi au început să-i aducă, în dar, pixuri pentru colecţia sa: “Sunt ca un copil care primeşte o jucărie nouă. Poate că mi-aş mai dori să fiu copil, să am puritatea şi gingăşia lui. Trecerea anilor nu a omorât în mine sufletul de copil. Dimpotrivă. Mai ales de când sunt mamă. Poate şi prin prisma faptului că scriu foarte mult s-a născut această pasiune. În facultate, am avut un pix pe care-l foloseam la examene, simţeam că-mi poartă noroc. Cele mai frumoase sunt cele de la firmele de medicamente. Chiar şi doctorii şi le doresc. Am constatat la diverse simpozioane medicale. Cumnata mea, care e medic, mi-a dăruit nenumărate. La fel, doctorul Ovidiu Stancu, colegul ei de cabinet. Profesoara Mădălina Stancu, de fiecare dată când se întoarce din străinătate, de la târgul firmelor de exerciţiu, îmi aduce câte unul. Profesorul Vasile Ghiţescu nu a uitat de hobby-ul meu. Colega mea de bancă din liceu, Olguţa Rizea, medic la Elias, mi-a oferit şi ea câteva.  Sunt mulţi cei care au renunţat la ele pentru a mi le oferi şi le mulţumesc din tot sufletul. Nu pot să îi nominalizez pe toţi, nu ar ajunge spaţiul!”
Dacă o întrebi unde le ţine, răspunsul se complică şi recunoaşte că  numărul pixurilor din colecţia sa a devenit cam mare.  Toate îi sunt dragi, dar câteva rămân speciale pentru  Mihaela.
“Cele mai dragi? Categoric, cele de la fratele meu, Bogdan, plecat exact acum cinci ani într-o stea. Când s-a întors din Germania, de la Campionatul Mondial de Fotbal, în 2008, mi-a dăruit câteva. Au fost ultimele. Peste două luni avea să plece... Le păstrez cu sfinţenie. Sunt cele mai iubite sufletului meu. Uneori, privindu-le, mi se mai stinge dorul...” Şi nu doar din daruri a crescut impresionanta sa colecţie, pentru că Mihaela continuă şi continuă să cumpere  pixuri.
“În 2007, am fost într-o excursie la Paris. Din toate ţările prin care am trecut am luat câteva. Mi-am mărit colecţia. Le ţin în cutii, mai mari, mai mici: pixuri cu mină, pixuri fără mină. Cine doreşte mine, să apeleze cu încredere. Le dăruiesc. Am dat şi din dubluri. Cred că sunt în jur de trei-patru... mii!!! Sincer, nu le-am mai numărat. Mă gândeam să o fac într-o zi, dar nu-mi ajunge timpul. Uneori mă sperii chiar şi eu câte s-au adunat.

O frumoasă nebunie

“Fiecare om are o nebunie a lui. Unii-s înnebuniţi după haine, alţii după bijuterii, unii după maşini, alţii după brichete, şerveţele etc, eu am această frumoasă nebunie a colecţionării pixurilor. De ce? Nici eu nu ştiu! Poate o fi ceva legat de o altă existenţă. Nu ştiu. Chiar glumea una dintre nepoatele mele, spunându-mi că atunci când o să mor o să-mi pună numai pixuri pe lângă mine. Ingenios!” spune, zâmbind, Mihaela.

“Sunt gândurile mele şi numai ale mele”

Cu modestia care o caracterizează, Mihaela vorbeşte (prea puţin, însă) şi despre pasiunea sa pentru scris. “În afara articolelor, interviurilor, emisiunii de televiziune, a muncii de la Filarmonica Piteşti, unde sunt purtător de cuvânt şi unde îmi este cel mai drag, aici regăsindu-mă, scriu. Poezii şi proză. Dar mă gândeam să nu le public, să nu afle cititorii trăirile mele, stările mele. Ar interesa pe cineva? Să nu-mi dezvelesc sufletul în faţa celorlalţi. Sunt gândurile mele şi numai ale mele. Mă mai gândesc.

Goblenul, o altă pasiune

“Am lucrat, când eram însărcinată, goblen. Am răbdare şi sunt meticuloasă. Poate prea mult. Perfecţionistă şi exigentă. În primul rând cu mine!!! Nu-mi place să fac lucrurile de mântuială. Vreau ca acolo unde sunt să-mi pun amprenta. Sunt rac cu asecendent în fecioară, luna în care ar fi trebuit să mă nasc. Numai că n-am mai vrut şi am venit pe lume la şapte luni. Sunt multe de spus şi de scris.

Tristeţe de august

Luna august este cea mai tristă pentru Mihaela. “E luna în care mi-am pierdut tatăl şi fratele. La trei ani fără o zi diferenţă. Acum le simt lipsa cel mai mult. Dar ştiu că de acolo, de unde sunt, mă veghează. Şi cred că sunt mândri de mine. Mai cu seamă tata, pentru că-i duc visul şi numele mai departe...”, mărturiseşte, cu lacrimi în ochi, Mihaela Fulgeanu Matei
Cristina Stancu