Un veteran de 94 ani povestește despre anii de prizonierat din cel de-al Doilea Război Mondial

Luni, 02 Septembrie 2013 13:02

Ion Nica este, la cei 94 ani de ani pe care îi are, o istorie încă vie a unei perioade despre care cărțile nu vor scrie niciodată atât de fidel pe cât poate el reda acel episod. Argeșeanul nostru, din Slănic, a luptat în cel de-al II-lea Război Mondial și chiar a căzut prizonier în lagărul de la Sevastopol. Trei ani de coșmar a trăit acolo, unde a muncit exact un rob în cariera de piatră.

În lagăr, a fost operat de hernie de fiul nelegitim al regelui Ferdinand

Cu o luciditate impresionantă și cu o memorie pe care nici la cei tineri n-o mai găsești, Ion Nica își începe povestea din vremea respectivă:  „Ne-a retras din Caucaz. Eram vănător de munte. Era chiar în 12 aprilie 1944, în ziua de Paște. Ne-a dus la Sevastopol. Am predat armamentul. O lună am stat în insula Kelsoneti. A doua zi, plănuiam să fugim în țară. Numai că am dat de-un butoi de rom şi n-am mai plecat. Acolo am văzut pentru prima dată ouă praf. În bordeiele nemților găseai toate bunătățile. Am mers o zi întreagă, morți de sete. Dacă găseai două puțuri pe toată insula aia era mare lucru. Beam apă din urme copitelor de cai. Trei zile am dat declarații despre ce-am făcut de când m-am născut și până în ziua aia. Apoi, o lună, n-am făcut decât să îngropăm cai morți. Erau câmpii întregi cu cai morți. Nemții nu au lăsat niciun animal în viață. Apoi, ne-au împărțit în două părți: 500 cu 500.

Trebuia să eliberăm aeroportul de piatră. Aveam normă, la final, câte 4 mc de piatră pe zi să cărăm și s-o ducem pe maul mării. Noi luasem locul cailor și trăgeam căruțele. Trebuia să curățăm aeroportul ca în palmă. Apoi, trebuia să pavăm șoselele cu piatră. Șase luni n-am văzut baie. Erau mai mulți păduchi pe noi decât fire de păr”, povestește bătrânul izbucnind în lacrimi la amintirea perioadei prin care a trecut. Inițial, au fost luați prizonieri 1200 de români, însă, pe 5 decembrie mai erau doar 200. Chiar și el era cât pe-aci să treacă în lumea celor drepți din cauza unei operații de hernie suferită înainte să plece la război, făcută de mântuială, și agravată în lagăr: „Era doctor fiul nelegitim al regelui Ferdinand. Era din Câmpulung. El m-a făcut bine.”

Iubita lui i-a dat și bani la despărțire

Norocul lui a venit după ce s-a întâlnit cu un fost vecin din Muscel, Sandu, bucătar. Acesta l-a luat pe lângă el, la bucătărie, și doar așa a reușit să treacă peste iarna crâncenă rusească: „Când eram la brutărie, ajunsesem la 80 kg. Dar aveam grijă și de ceilalți. Îmi tăiam o pâine de 3 kg în patru și luam o oală cu zeamă pe care le-o împărțeam. Stăteam lângă ei ca să-i văd că mănâncă, și nu dau mâncarea în schimbul țigărilor. Ajunsesem să-mi spună toți „Domnul Ion”. Apoi, am trecut iar la spart de piatră. O căram cu tărgile. Ăia de spărgeau  piatra mureau de obicei. Îi vedeai că le cădeau din nas câte 2-3 picături și așa mureau.”
La ceva timp, pe 5 noiembrie 1947, s-a hotărât să fie eliberați. Au plecat cu un vapor spre Constanța. La venirea în țară, își amintește că au fost întâmpinați de un cuplu tânăr care le-a dat la fiecare câte un pachet cu mâncare și țigări. Cât a stat în Constanța, Ion Nica și-a găsit și o fată cu care și-a petrecut vremea până la plecarea acasă. Satisfacția a fost cu atât mai mare cu cât la despărțire, femeia i-a dat și 1000 lei.
Pentru chinurile îndurate, statul român îi dă 250 de lei, pensie de veteran de război. Noroc cu pensia din viața civilă! A lucrat la mina din Slănic, de unde s-a și pensionat. În prezent, este singurul din cei 21 de musceleni care au scăpat din lagăr și care au mai văzut pământul natal după terminarea războiului. Ana Luca