În doar 7 din 971 de blocuri s-a trecut la facturarea individuală a apei calde şi căldurii

# Bilanţul a 8 luni de lobby pentru distribuţia pe orizontală a agentului termic. Săptămâna trecută, Termo Calor Confort a încheiat seria întâlnirilor cu membrii asociaţiilor de proprietari şi locatari din Piteşti,  întâlniri organizate în scopul  identficării problemelor existente, redimensionării reţelei de termoficare şi promovării avantajelor  distribuţiei pe orizontală a agentului termic. Furnizorul local de agent termic  se aşteaptă ca  în urma discuţiilor, numărul asociaţiilor în care proprietarii optează pentru facturarea individuală să mai crească un pic. Anul acesta, doar în 7 asociaţii de proprietari (reprezentând tot atâtea blocuri) racordate încă la sistemul centralizat de termoficare s-a trecut la distribuţia pe orizontală, iar numărul total al acestora a ajuns la impresionanta cifră 8! Ar mai fi de convins alte peste 1000 de asociaţii! De ce nu vor piteştenii facturare individuală? Din cauza câtorva prevederi care-i fac să fie reticenţi!
Numai anul acesta, Primăria Piteşti a făcut câteva apeluri către piteştenii racordaţi la reţeaua centralizată de termoficare să treacă la facturarea individuală. La fel şi Termo Calor Confort care a tot invocat avantajele distribuirii pe orizontală a apei calde şi căldurii: în primul rând, consumatorii care beneficiază de aceste servicii vor şti exact cât şi pentru ce plătesc; proprietarii fără restanţe nu vor mai avea de suferit  din cauza  vecinilor rău-platnici  pentru că furnizarea serviciilor nu va mai fi sistată în tot blocul, pentru datoriile câtorva locatari;  în al treilea rând, restanţele datornicilor vor fi recuperate de societatea de termoficare mult mai uşor. Iar  lista  beneficiilor invocate de  furnizor ar putea  continua.
Şi totuşi, cei racordaţi  la sistemul centralizat  de termoficare nu s-au  grăbit să facă pasul către facturare individuală nici chiar după ce administratorii  au trecut pe la uşile lor cu anunţatele convenţii individuale de facturare - acele  anexe la contractele de furnizare a energiei termice încheiate între asociaţii şi fostul Serviciu Public Local de Termoficare, actualmente SC Termo Calor Confort SA).
“De la începutul anului şi până în prezent, doar 7 blocuri au trecut la facturarea individuală, iar în total, dacă punem la socoteală şi Blocul D1 Centru, în care distribuţia se făcea deja pe orizontală, avem 8 asociaţii în care proprietarii au optat pentru facturarea individuală, dintr-un total de 1200 ( 971 de blocuri)”, explică  Sorin Apostoliceanu, economist şef SC Termo Calor Confort.
Cele 7 blocuri în care se s-a trecut (sau este în curs de implementare) la distribuţia pe orizontală a agentului termic şi   facturarea individuală a consumului sunt:  D9, P11 şi P12  din catierul Popa Şapcă, M1 şi T1 din Găvana, D6A şi A3 din Centru. Acestea  se adaugă blocului D1 Brâncoveanu – Centru. În total  sunt 10.000 de clienţi ai Termo Calor care au semnat convenţiile individuale, dar nu este vorba numai de locuinţe care au rămas în sistemul centralizat, ci şi de clienţi care au optat pentru alt sistem de încălzire, dar care datorează încă SC Termo Calor Confort  contravaloarea căldurii pentru părţile comune.

Facturarea individuală, obligatorie şi nu prea!

Hotărârea privind aprobarea contractului-cadru de furnizare a energiei termice consumatorilor din Municipiul Piteşti, prin sistemul de alimentare centralizată de energie termică,  introduce ca obligatorie facturarea individuală, dar, pentru că nu specifică ce se va întâmpla cu cei care nu vor să semneze convenţiile individuale, documentul n-a avut impactul scontat.  Realitatea e că majoritatea celor racordaţi încă la sistemul centralizat de încălzire ezită să semneze  convenţiile individuale de teama obligaţiilor stipulate din noul document.

Prin contract, funizorul are dreptul să-ţi intre în casă şi să te debranşeze dacă nu-ţi achiţi factura!

Contractul prevede, printre altele, că responsabilitatea  privind  întreţinerea şi repararea  reţelei interioare  sunt în sarcina utilizatorului, chiar dacă amplasarea contorului de branşament a fost făcută în alt punct decât cel de delimitare/separare.  Una dintre obligaţiile ce revin  utilizatorului  este aceea de a asigura accesul furnizorului la instalaţiile de energie termică aflate în folosinţa sau pe proprietatea sa, pentru verificarea funcţionării şi integrităţii acestora ori pentru debranşarea/deconectarea instalaţiilor în caz de neplată. Altfel spus, furnizorul are dreptul să-ţi intre în casă şi să te debranşeze dacă nu-ţi achiţi factura.

Obligaţii multe…

Potrivit aceluiaşi contract, utilizatorul nu are voie să execute niciun fel de manevră la robinetele montate în amonte de contor şi este obligat să ia măsuri pentru  prevenirea inundării subsolurilor, prin montarea de clapete de reţinere sau vane pe coloanele de  scurgere din subsol. În plus, tot utilizatorul are obligaţia să întreţină instalaţiile proprii pentru asigurarea utilizării eficiente a energiei termice. Şi tot el va fi forţat să suporte contravaloarea apei de adaos în cazul pierderilor apărute din culpa sa, în cazul  golirii instalaţiilor interioare.
Condiţiile tehnice de  branşare sau debranşare  a utilizatorului de la  instalaţiile aflate  în administrarea  sa  vor fi stabilite de către furnizor. Convenţia spune că  furnizorul  are dreptul să limiteze furnizarea  agentului termic fără plata vreunei penalizări, cu un preaviz de cinci zile în cazul împiedicării delegatului  împuternicit al SC Termo Calor de a controla instalaţiile de utilizare,  în cazul depăşirii termenului legal  pentru achitarea facturilor  sau în cazul neachitării daunelor (distrugerea sau deteriorarea unor instalaţii).
În convenţie se mai specifică şi că, în caz de forţă majoră, niciuna din părţile contractante nu răspunde de neexecutarea în termen sau de executarea în mod necorespunzător a oricărei obligaţii ce-i revine conform contractului

Toţi sau niciunul

Atenţie! În cazul în care un proprietar nu este de acord să semneze  convenţia, atunci nici vecinii care intenţionează să facă acest pas n-o pot face.
Cristina Stancu


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea