Autorităţile din Mioveni încurajează adopţia maidanezilor. Taxa de adopţie s-a micşorat de la 130 lei, la 65lei!

Autorităţile locale din oraşul Mioveni vin în sprijinul celor care vor să facă adopţii, astfel taxa de 130 de lei reprezentând cheltuielile medicale şi de întreţinere administrate câinelui aflat în adăpost  va fi de 65 de lei, începând cu 27 septembrie 2013. Această măsură reprezintă îndemnul autorităţilor locale din oraşul Mioveni, care vor să simplifice procedura. Atenţie însa, noua lege impune obligaţii clare pentru cei care vor să ia un câine acasă.
Pe lângă dovada că au suficient spaţiu şi banii necesari ca să-l întreţină, oamenii trebuie să ştie că riscă amenzi şi chiar dosar penal, dacă îl abandonează pe strada.
Cele două adăposturi de la Mioveni (Cartier Colibaşi- Staţia de Epurare şi Cartier Racoviţa- fosta rampă de gunoi)  dau câini spre adopţie. Oamenii care vor să ia un maidanez acasă pot merge acolo în fiecare  zi ca să-şi aleagă animalul de companie
Cei care vor să adopte câinii din adăposturi trebuie să completeze un formular prin care îşi asumă respectarea normelor de îngrijire şi de hrănire ale acestuia,  şi   să plătească o taxă de 65 de lei/animal, reprezentând cheltuielile medicale şi de întreţinere administrate câinelui. Abandonul animalelor se pedepseşte cu amendă de la 1000-2500 ron, conform art.14 din Legea nr.227/2002, pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionarea a câinilor fără stăpân.
Constatarea contravenţiilor şi întocmirea procesului verbal de constatare se face de către inspectorii primăriei Mioveni şi de către Poliţia Locală.
Sumele colectate din aplicarea acestor amenzi vor fi depuse într-un cont special al bugetului local şi  vor fi folosite numai în scopul dezvoltării bazei de gestionare a câinilor.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea