Sute de credincioşi au participat cu evlavie şi bucurie la hramul Bisericii Cuvioasa Paraschiva din Linteşti, comuna Cotmeana

Duminică, sute de credincioşi au ignorat vremea urătă şi  au venit cu dragoste la prăznuirea hramului Bisericii Cuvioasa Paraschiva, satul Linteşti. Evenimentul a început cu o impresionantă slujbă religioasă oficiată de un sobor numeros de preoţi, colegi apropiaţi ai preotului paroh, Ion Gherguş. După slujbă, aşa cum se obişnuieşte în zilele de hram, cei prezenţi au fost invitaţi de Consiliul Parohial la o masă organizată în cinstea Cuvioasei Paraschiva. Cea mai cunoscută dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află în ţara noastră veghează  micul lăcaş  de cult din satul Linteşti încă în 1893, anul ctitoririi sale, şi a devenit o tradiţie ca la slujba de hram să ia parte nu numai localnici, ci şi credincioşi din comunele învecinate, dar şi pelerini din întreg judeţul şi din afară. La eveniment a luat parte şi Cornel  Lazăr, preşedintele PC Argeş, un susţinător al Parohiei Sfânta Cuvioasa Paraschiva.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea