Componente Auto Topoloveni – un serios contributor la bugetul statului, dar și unul din marii angajatori din zona Topoloveni

# “Nu ne mai dorim conflicte. Ne-am învățat lecția, nu mai privim înapoi, ci ne uităm,  cu încredere,  spre viitor.” Chiar dacă mulți au crezut despre Componente Auto Topoloveni că nu va reuși să treacă peste criza economică ce ne macină de câțiva ani, iată, astăzi, firma este unul dintre principalii contributori ai zonei Topoloveni, precum și unul dintre angajatorii principali de forță de muncă. Chiar și litigiile între acționari sau nenumăratele plângeri penale se pare că nu au influențat rezultatele economice ale societății.
Astfel, față de anul 2009 când au început conflictele între acționari, cifra de afaceri s-a dublat la aproape 45 milioane lei, s-au făcut și se fac angajări și s-a mărit nivelul salarizării (salariul mediu lunar) cu 50 % față de nivelul anului 2008.
Din analiza cifrelor privind indicatorii economico-financiari reiese că societatea a progresat în mod substanțial în ultimii 4-5 ani. 
Ce ni se pare ciudat este că, în pofida faptului că societatea merge bine iar litigiile între acționari s-au terminat, încă mai există tot felul de plângeri penale pe rolul instanțelor de judecată. Unele trenează de ani de zile, altele înaintează spectaculos. Probabil că, în contextul în care se vorbește de desființarea judecătoriei și a parchetului de la Topoloveni, este nevoie să se arate că se lucrează constant și este nevoie de menținerea acestor instituții.
Este de notorietate conflictul dintre societate și reprezentanții parchetului local, pe marginea faptului că plângerile pe care societatea le-a făcut, la rândul ei, nu sunt cercetate sau pur și simplu nu se răspunde la acestea. Este de menționat că o astfel de plângere este depusă de 4 ani dar, până în prezent, nu s-a comunicat oficial nicio soluție. Reprezentanții societății au înțeles că există două viteze în rezolvarea plângerilor penale, în sensul că plângerile formulate de societate nu înaintează niciodată, pe când cele împotriva reprezentanților acesteia capătă valențe disproporționate, unele fiind încadrate în categoria criminalității organizate sau chiar în competența DNA-ului. Mai mult, plângerile împotriva rezoluțiilor parchetului devin, la Topoloveni, inutile, în condițiile în care acestea se resping pe bandă rulantă.
Recent, o astfel de plângere a ajuns la DNA care, după ce a a efectuat cercetări, a retrimis-o la Topoloveni, întrucât au considerat că nu este de competența acestora. Dacă inițial se vorbea de un prejudiciu de 1 milion de Euro(?!!), s-a dovedit până la urmă că nu este decât o exagerare, iar faptele reclamate au mai fost odată cercetate.
Sesizate de nenumărate ori în ultimii 5 ani, mai multe instituții ale statului cum ar fi Garda Financiară sau ANAF au efectuat controale la Componente Auto, fără să constate abateri nici macar contravenționale.
Nebunia din ultima vreme de la nivel central în domeniul justiției se reflectă în mod absolut straniu în teritoriu. Se ajunge în situația în care se fabrică dosare din orice doar pentru a arăta la București că și aici se lucrează intens. În vreme ce alții fac evaziune, se folosesc de acte false și vând mărfuri contrafăcute chiar sub ochii noștri, Componente Auto lucrează la vedere, transparent, fiind unul dintre cei mai mari contributori la bugetul statului sau la bugetul local.
Reprezentații societății ne-au declarat: “Nu ne mai dorim conflicte. Am înțeles că atât plângerile noastre, cât și ale adversarilor noștri nu aduc nimic bun activității societății. Încercăm să aplanăm, pe cât putem, aceste conflicte. Am făcut sesizări și la CSM, dar degeaba. Drept pentru care ne-am învățat lecția, nu mai privim înapoi și ne uităm cu încredere spre viitor. Ne preocupă astăzi mai mult cum facem să meargă mai bine societatea și să facem profit. Mai mult, sunt 500 de oameni pe platforma Componente Auto și avem o responsabilitate enormă față de aceștia. E important să avem grijă și noi de angajați  pentru că succesul acestei afaceri stă și în oamenii care muncesc aici.”
Trebuie menționat despre Componente Auto că această societate a primit două lovituri destul de grele în ultimii 4 ani. Astfel, în urmă cu 4 ani, Curtea de Apel Pitești a dispus reintegrarea fostului angajat, Popescu Marinel, după 17 ani de procese. Cazul este unic în istoria jurisprudenței din România și a provocat o pierdere societății de mai mult de 100.000 Euro.
Mai mult, în ianuarie 2011, distribuitorul Auto Ro Sinaia a intrat în insolvență, Componente Auto rămânând cu o pagubă de 350.000 Euro, sumă pe care nu se știe dacă o va mai recupera vreodată.
Chiar și așa, cifra de afaceri a societății a crescut de la 25.111.000 lei în 2009 la un nivel previzionat pentru 2013 de peste 45.000.000 lei. Profitul societății a crescut de la 81.000 lei în 2009 la un nivel previzionat pentru 2013 de 2.448.000 lei. Cât privește nivelul salariului mediu lunar pe salariat, acesta a crescut de la 1.737 lei în 2008 la un nivel de 2.511 lei în 2012.
Astăzi, la Componente Auto se vorbește de management competitiv, de creativitate, de performanță și calitate.

“Am instituit un sistem de prime care stimulează mai ales angajații direct productivi. Apreciem și înțelegem să recompensăm mai ales acei angajați care vin cu soluții, inovații, și care ne ajută să găsim soluții în procesul de producție și, mai ales, să scădem costurile. Avem prime de Crăciun, de Paște, de 8 Martie, bonuri de masă, prime de vacanță sau de performanță. Avem cursuri de formare profesională dar nu uităm nici de latura umană a relațiilor dintre societate și salariați și îi susținem atunci când au probleme personale sau medicale grave. Daca alții nu mai dau demult astfel de prime sau bonificații, noi am înțeles să stimulăm salariații tocmai pentru a pretinde și noi, la rândul nostru, calitate, efort  susținut și loialitate din partea acestora. Și uite că aceste lucruri încep să genereze rezultate bune pentru Componente Auto.”

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea