La Mioveni a început distribuirea alimentelor din fondurile de intervenţie comunitară

1.586 de persoane defavorizate din oraşul Mioveni  vor beneficia de produse alimentare provenite din fondurile de intervenţie comunitară. Distribuirea produselor a început din data de 16 octombrie 2013.
De cele nouă produse alimentare vor beneficia persoanele care primesc ajutor social, şomerii indemnizaţi, cei neindemnizaţi, pensionarii sistemului public de pensii şi cei în baza unor legi speciale a căror pensie este sub 400 de lei pe lună şi persoanele cu handicap  grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate.
Pentru sezonul 2013-2014, lista alimentelor comunitare include făină albă  -  18kg, mălai- 10kg, paste făinoase – 1,0 kg, ulei - 6 litri, roşii în suc propriu – 1,6 kg, zacuscă – 1,2 kg, miere – 0,500 kg, zahăr - 3 kg, precum şi conserve din carne de porc – 1,2 kg.
Beneficiarii se vor prezenta cu actul de identitate în original la ridicarea alimentelor(de la depozitul din spatele unitatii de pompieri), iar reprezentantii legali ai persoanelor cu handicap grav (nedeplasabili) trebuie sa prezinte ambele acte de identitate.
Persoanele care nu se vor regăsi pe tabelele de la centrul de acordare a ajutoarelor (depozitul din spatele unitatii de pompieri), dar care se încadrează în condiţiile de a primi alimente de la Uniunea Europeană, vor fi înscrise pe liste suplimentare.
Ajutoarele alimentare europene se distribuie  la depozitul de lângă Unitatea de Pompieri, după următorul program:
LUNI – JOI -8,00 – 16,00
VINERI – SÂMBĂTĂ – 9,00 – 12,00

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea