O ţară de suspecţi

Marţi, 09 Noiembrie 2010 00:53

Zilele trecute mă sună un prieten să ne vedem la o cafea. Zis şi făcut. După ce se instalează comod pe un fotoliu la mine în biroul de acasă, prietenul începe, tacticos, să îşi desfacă ambele telefoane mobile cu care venise. Şi asta uitându-se la mine mirat, pentru că eu nu îl desfăcusem – încă – pe al meu. De ce toate astea? Ca să îmi povestească despre faptul că vecinul lui, ofiţer

S.R.I., tot întinde nişte fire şi antene pe blocul în care locuieşte. Dar – l-am întrebat – de ce se teme? Pentru că îşi cumpără ţigări netimbrate din Piaţa Ceair, pentru că un prieten îi aduce motorină de pe un şantier şi nu are acte la ea… În sfârşit. Cu un gust amar, plec spre birou. Acolo se discută în şoaptă despre ce se mai aude cu privire la dosarul lui Constantin Nicolescu de la D.N.A. şi – colegul din redacţie priveşte cu suspiciune în toate părţile, după care umblă la winamp să dea muzica mai tare – despre înlocuirea din funcţie a lui George Păltineanu de la fostul doi şi-un sfert, care se pare că nu i-a plăcut deloc lui Fătuloiu. Totul în şoaptă, eventual cu un ochi pe fereastră, unde parcă se vede o maşină suspectă parcată chiar în apropiere…
În sfârşit, spre seară mă duc să mănânc o pizza la celebrul Conti, împreună cu un alt prieten. Acesta îmi povesteşte despre previziunile de scădere imobiliară drastică din iarna acestui an, despre faptul că, în Piteşti, s-ar putea ca la primăvară garsonierele să se vândă cu 10.000 de euro, iar apartamentele cu două camere cu… deodată prietenul se opreşte şi îmi arată cum cel de la masa alăturată trăgea cu urechea spre noi. După care începe să vorbească de vreme, ca şi când subiectul discutat anterior era unul care privea siguranţa naţională şi riscul să fim interceptaţi era prea mare. Culmea, când cel de la masa alăturată se ridică şi pleacă din local, prietenul aleargă să vadă în ce maşină se urcă acesta. Şi îmi arată, triumfător, o Skoda argintie cu număr al Ministerului de Interne.
Acasă îi povestesc soţiei toate cele întâmplate, iar aceasta mă întreabă, cu voce înceată, dacă sigur nu am discutat şi alte subiecte, ceva ce ar putea fi periculos. Iar atunci, privindu-mi soţia cum vorbea şoptit până şi în intimitatea căminului nostru cu totul şi cu totul izolat, nu am putut să nu îmi aduc aminte de tata, care acum douăzeci şi cinci de ani asculta, noaptea şi cu lumina stinsă, postul de radio România Liberă.
Doamne, unde am ajuns?...

Spiridon Voinescu