„USL măreşte pensiile şi salariile mici”

Imediat după ce a venit la putere, în primăvara anului 2012, USL a început un proces prin care a redat pensionarilor banii pe care PDL li i-a luat pe nedrept din veniturile lor lunare. De asemenea, la începutul anului 2013 pensiile au fost indexate, iar acum USL pregăteşte o măsură similară. Astfel, bugetul de stat pentru anul 2014 va aduce creşteri de pensii. Majorarea va fi de 3,75%, fiind vorba de mărirea punctului de pensie în urma indexării cu rata inflaţiei.
De asemenea, vor fi majorate şi salariile bugetarilor care au venituri mai mici, făcându-se astfel o politică socială corectă, în acord cu nevoile cetăţenilor. Nu sunt singurele măsuri care vor fi adoptate pe linie socială.
Salariul minim va fi majorat, iar unele categorii profesionale care câştigă puţin acum, precum unii medici rezidenţi şi profesori, vor primi lefuri, de asemenea, mai mari.
Aceste decizii de creşteri ale veniturilor vin după ce USL a reîntregit deja salariile bugetarilor, a crescut pensiile la începutul acestui an şi a crescut salariul minim cu circa 15 procente. Sunt măsuri care arată că Guvernului USL îi pasă de oameni şi are politici menite să ajute categoriile defavorizate din ţară.
Biroul de presă al Partidului Conservator, filiala  Argeş

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea