Istorii argeșene branduite, în serial. Personalități și mărci înregistrate ale localităților din județ

Luni, 25 Noiembrie 2013 15:14

Argeșul a fost și va rămâne un loc de referință pe harta culturii românești, indiferent că vorbim despre următorii 100 de ani, sau despre viitorii 1000 de ani. Personalități politice, culturale și nu numai au plecat de pe tărâmul Meșterului Manole și au promovat Argeșul, prin activitatea și numele lor, în lume. Despre niciuna dintre localitățile noastre nu se poate spune că n-a dat istoriei vreo personalitate de al cărei nume să se lege și cel al localității. Am folosit ca material documentar două volume scrise de Grigore Constantinescu: „Argeșul monumental” și ”Argeș-Dicționar Etnocultural”.

Mozacul era un om închis și tăcut

Comuna Mozăceni a apărut în mileniul al IV-lea a.H, iar așezarea eneolitică descoperită la Măgura este o mărturie în acest sens. Însă, în documente apare consemnată abia în anul 1620. Arheologul Ion Nania scrie în monografia localității că, toporașul cu gaură pentru introducerea cozii, lucrat din gresie dură, pe care se află inscripția: „SVI MI PIE”(„Pentru mine, cu evlavie”) este un document mult mai valoros chiar și decât Columna lui Traian. Motivul este acela că literele alfabetului getic timpuriu sunt mult mai evoluate decât cele etrusce și latine, iar citirea se făcea de la stânga la dreapta, ca și azi. Denumirea de „mozăceni” vine de la „mozac”, care înseamnă „om închis, tăcut, zdravăn, rezistent”. Însă, cuvântul mai poate însemna și „pădure bătrână, foarte deasă, întunecată”. De numele acestei comune se leagă cele ale folcloristului și istoricului cultural Ion Cruceană, precum și cel al preotului cărturar Ion Musicescu, precum și cel al profesorului Stelian Rădulescu, rămas în istorie ca autor al expresiei: „Geaba vii, geaba te duci, geaba rupi niște papuci” (adresată elevilor leneși).

În Mușătești se cultiva mei

Istoria comunei Mușătești începe în Epoca Bronzului, perioadă din care au rămas ca mărturie niște topoare din piatră, cât și prin denarul imperial roman emis de Severus și descoperit în zona satului Stroești. Se pare că Mușat, de la numele căruia provine denumirea comunei, ar fi fost oștean în oastea lui Basarab I Întemeietorul. Însă, aici, ocupația de bază a locuitorilor ar fi fost cultivarea meiului, lucru rămas în denumirea satului Prosia, care provine de la slavul “prosie”, care înseamnă și cultură de mei, dar și tăiere de arbori. Bordeiele fac parte din specificul arhitectural al locului, iar în pezent sunt folosite ca adăposturi pentru vite.

Aici s-a născut medicul care a înlocuit oasele fracturate cu lemn de salcie

În localitate se găsește Ateneul Central Rural Mușătești, înființat de către Constantin Dobrescu-Argeș, în 1879. De asemenea, tot aici se găsește Muzeul Satului Mușătești, care conține o colecție de etnografie foarte bogată. În Stroești, există un alt muzeu al satului, înființat de către profesorul Nicolae Leonăchescu și Emilian Baciu. În comună, se găsește bustul omului de cultură Constantin Dobrescu-Argeș, realizat de către sculptorul Friedrich Storck. Aici s-a născut memorialistul Constantin Beldie, scriitorul Ionel Cristescu-Mușătești, muzeograful Gheorghe Deaconu, omul politic și doctor în Drept, Constantin Dobrescu-Argeș, scriitorul Ion Micuț, cunoscutul pictor bisericesc Pârvu Mutu Zugravu, „pictor de curte” al boierilor Cantacuzini; cărturarul Popa Dincă, supranumit „luminătorul Văii Argeșului”; Petre Rădulescu, autorul Mișcării Cooperatiste, omul de litere Gheorghe Stroian, medicul cercetător Nicolae Stroian, învățătorul Gheorghe Teodorescu, medicul chirurg și inovator al înlocuirii cu lemn de salcie a oaselor fracturate irecuperabile, precum și în tratarea cancerului pulmonar cu extract de nămol; folcoristul Nicolae Teodorescu, publicistul Nicolae-Nekera Teodorescu, învățătorul, colaborator al lui Constantin Dobrescu-Argeș, Alexandru Vasile, precum și Petre Vasile, general și șef de Stat Major al Artileriei Române.

Comuna cu „tuciurii” din Argeș

Comuna Negrași se revendică încă din Epoca Romană, dat fiind faptul că aici s-a descoperit o așezare dacică, datată sec. al III-lea p.H. Tot aici, în vâlceaua Berivoia, s-au descoperit unelte pentru cultivarea pământului și meșteșugărit, datând din sec.IX-X p.H. Denumirea comunei vine de la faptul că aici locuiau oameni cu o nuanță mai închisă a pielii. Însă, elementul care a făcut cunoscută această localitate este o poiană întinsă pe o suprafață de 4,1 ha pe care se găsește o rezervație naturală numită Poiana Narciselor. Narcisa de la Negrași este o plantă cunoscută și sub denumirea de coprină și anual se organizează aici un festival dedicat acestei plante. Numele plantei, în mitologie, provine de la tânărul Narcis, îndrăgostit de propriul chip și transformat în narcisă, după moartea lui. Ana Luca