În plină bătălie electorală internă, Gheorghe Falcă şi Cătălin Predoiu au trecut şi pe la Piteşti

Aflaţi în campanie electorală internă pentru alegerile care vor stabili candidatul PDL pentru postul de președinte al României, cei doi au venit să-i convingă pe democrat-liberalii  piteşteni să-i voteze pe 7 decembrie. Deşi în celelalte judeţe în care cei doi au apărut faţă în faţă, Cătălin Predoiu a fost cel care a impresionat în campania internă, în Argeş lucrurile au stat exact invers.  De data aceasta, Gheorghe Falcă a fost cel care a cucerit audienţa cu un discurs spectaculos, completat cu proiecţii video ilustrând ascensiunea sa politică şi citate din volumul pe care l-a semnat ca autor, pe un fundal sonor ce a inclus şi melodia “Simply the best”. Nu ştim la câte alte capitole şi-a impresionat colegii Gh.Falcă, dar la speach a stat bine! Iar dacă ne luăm şi după autografele solicitate la finalul evenimentului găzduit de Amfiteatrul Muzeului Judeţean, plin până la refuz, lucrurile par setate pentru 7 decembrie. Finul lui Traian Băsescu, care  vrea să vadă “români fericiţi”, are toate şansele să fie susţinut de PDL-iştii argeşeni în lupta pentru fotoliul naşului. Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea