Prefectul de Argeş face lobby pentru majorarea indemnizaţiilor veteranilor şi văduvelor de război

Săptămâna trecută, la instituţia Prefectului – Argeş a avut loc o şedinţă a Grupului de suport legislativ, în care s-a dezbătut  propunera legislativă de modificare a dispoziţiilor art. 1 din Legea 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, în sensul majorării acestora.
Propunerea vine în contextul în care, la acest moment, dintre cei 4733 de beneficiari ai Legii 49/1991, mai sunt doar 497 de persoane care nu au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii şi beneficiază doar de o indemnizaţie acordată în baza legii mai sus menţionate. Pentru invalizii de război suma variază între 112 și 148 lei, în funcţie de gradul de invaliditate.
În cazul veteranilor de război,  indemnizaţia lunară este de 92 de lei, la care se adaugă un spor de 10 lei lunar pentru primul an de participare la război, indiferent de durata participării şi câte 5 lei pentru fiecare luna de participare la război ce depăşeşte un an calendaristic. Pentru văduvele veteranilor de război este prevăzută o singură indemnizaţie lunară,  de 92 de lei.
“Este de datoria noastră şi rog parlamentarii judeţului Argeş, aşa cum de fiecare dată au fost receptivi la iniţiativele noastre, să sprijine demersul nostru de mărire substanţială a acestor indemnizaţii acordate celor care au fost cu adevărat eroi ai neamului românesc.
Este evident că efortul bugetar pentru cei care sunt tot mai puţini printre noi cu fiecare an care trece va fi relativ mic , dar poate să însemne cu adevărat o formă de recunoştinţă pentru aceştia.”, spune Prefectul de Argeş, Cristian Soare, care propune cel puţin o dublare a acestor valori.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea