Senatorul Ion Popa: “Bugetul pe 2014 este construit și pentru încurajarea unor categorii care au o importanță majoră pentru dezvoltarea societății românești”

Preşedintele PNL Argeş, senatorul Ion Popa, a participat vineri, 6 decembrie 2013, la o conferinţă de presă organizată în Municipiul Câmpulung. Liderul liberal a discutat despre măsurile impuse de PNL pentru creşterea economică, măsuri care se regăsesc în bugetul pe 2014.
„Principalul obiectiv al politicii bugetare în 2014 este stimularea creşterii economice care se va realiza prin creşterea investiţiilor publice, în acelaşi timp cu respectarea promisiunilor legate de reducerea deficitului bugetar. De altfel, anul 2014 va fi primul an în care investiţia publică va depăşi deficitul bugetar de aproape trei ori. PNL va susţine în continuare politici specifice de sprijinire a micilor întreprinzători, precum schemele de garanţii de stat și ajutoare de stat și în special noua schemă de garanţii pentru IMM-uri în valoare de 2 miliarde RON.”, a declarat senatorul liberal.
Ion Popa a vorbit şi despre reducerea CAS cu 5 puncte procentuale începând cu luna iulie 2014, măsură esenţială pentru mediul de afaceri, care va avea un impact bugetar neutru dar va stimula angajatorii prin scăderea consistentă a costului impozitării forței de muncă.
„Bugetul pe 2014 este construit și pentru încurajarea unor categorii care au o importanță majoră pentru dezvoltarea societății românești. Mă refer aici la medicii rezidenți, cadrele didactice și personalul bugetar, ale căror venituri vor creşte de anul viitor. Toate aceste măsuri indică preocuparea pentru un buget care să asigure în 2014 consolidarea creșterii economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale românilor. Discuțiile despre o creștere a fiscalității reprezintă o temă falsă. Sa nu uităm de cota unică care, prin efortul miniștrilor liberali, a rămas la 16%.”, a adăugat senatorul.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea