Bilanţul anului 2013 la Mioveni

Săptămâna trecută, în Sala Mare a Primăriei Mioveni, a avut loc momentul bilanţului, în care autorităţile locale au prezentat realizările din 2013, amintind totodată şi de principalele proiecte pentru anul viitor
Primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, a fost însoțit la conferinţa de presă de sfârşit de an, de viceprimarul Aurel Costache, de directorul Centrului Cultural Mioveni, Argentina Culcuș, de directorul SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, Nicolae Tudose și de directorul Construcții Reparații Mioveni, Bogdan Udroiu.
Bilanţul a început cu proiecţia unui film în care au fost prezentate evenimentele cosiderate a fi cele mai importante în anul care a trecut.
“50% din ideile realizate în 2013 au fost culese de la locuitorii oraşului prin dezbateri sau în urma apariţiei în presă. Bugetul l-am realizat în proporţie de 99%, singura problemă fiind nerecuperarea amenzilor, pentru că cei amendaţi nu mai locuiesc în Mioveni. N-a fost un an uşor, a fost unul cu bune şi rele şi probabil că se putea mai mult, dar nu toate au depins de noi, au mai depins şi de legislaţie. Pentru 2014, toate sunt importante ca obiective, dezbaterea şi aprobarea bugetului, începerea construcţiei sălii de sport şi a spitalului, finalizarea bazelor sportive din cartiere şi finalizarea investiţiilor începute“, a spus, printre altele, primarul Ion Georgescu.

Investiţii finalizate cu bani europeni în valoare de peste 4 milioane de euro

Chiar dacă Mioveniul are un buget local destul de generos, administraţia locală, condusă de primarul Ion Georgescu, nu s-a mulţumit doar cu atât şi astfel a reuşit să acceseze fonduri europene pentru investiţii de maximă importanţă ce vizează îmbunătăţirea nivelului de trai a locuitorilor din acest oraş, dar şi pentru cei care îl tranzitează. Anul acesta au fost date în folosinţă trei mari investiţii cu o valoare ce depăşeşte patru milioane de euro. Aceste investiţii sunt: “Creşterea accesibilităţii cetăţenilor la serviciul de utilităţi prin extinderea sistemului de iluminat public în oraşul Mioveni”, “Modernizarea podului peste râul Argeşel prin crearea a două benzi suplimentare de acces în oraşul Mioveni”, .” Modernizarea străzii I.C. Brătianu, din oraşul Mioveni, prin crearea a două benzi suplimentare”.
Cât priveşte investiţiile din bugetul local şi acestea au fost de o consistenţă importantă cum ar fi: Restilizare Platou Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia (realizat 90%) ; Centrul Cultural Educativ (realizat 100%); Cimitir Clucereasa (realizat 100%); Canalizare şi alimentare cu apă în Cartierul Făget(realizat 85%) etc.
Totodată, anul 2013 a însemnat pentru Mioveni şi începerea unor serii de investiţii ce vizează dezvoltarea şi înfrumuseţarea oraşului, investiţii ce fac din ce în ce mai mult ca oraşul Mioveni să devină municipiu. Dintre aceste investiţii ce se află în derulare aş aminti: Mansardare şi extindere Dispensar; Clopotniţă Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”Mioveni; Clădire multifuncţională Colibaşi; Canalizare Făget; Canalizare şi modernizare strada Pieţei; Trotuare zona Racoviţa; Trotuare zona Colibaşi; Cămin Grup Şcolar Tehnologic Construcţii de Maşini Colibaşi( RK şi mansardare); Parcarea supraetajată din zona Pieţei; Teren de sport zona Dinicu Golescu; Sala Sporturilor Mioveni; Parcări oraş Mioveni-zona Pieţei şi a Centrului Cultural Mioveni-V2B; Baze sportive în cartiere şi la Stadionul Orăşenesc.
„Avem o colaborare foarte bună cu executivul. Oraşul se dezvoltă, devine din ce în ce mai frumos, iar dacă şi Drumurile Naţionale ne cedează artera principală, vom avea infrastructura dorită pentru un oraş modern“ , a mai adăugat viceprimarul Aurel Costache.

Centrul Cultural Mioveni – aproximativ 100 de activităţi cultural – artistice

Pe parcursul anului 2013, Centrul Cultural Mioveni a desfăşurat aproximativ 100 de activităţi cultural-artistice la care a fost fie organizator, alături de Primărie şi Consiliul Local Mioveni, fie partener, alături de diverse instituţii de cultură şi nu numai.
Tot la capitolul realizări măreţe ale echipei Centrului Cultural Mioveni, condusă de Argentina Culcuş se pot enumera şi cele două proiecte cu finanţare de la Administraţia Fondului Cultural Naţional şi anume: Tabăra de creaţie „Lemn şi creativitate la Mioveni”, desfăşurată în perioada 2 – 4 august (cu finanţare de 49.446 lei), şi „Managementul integrat al patrimoniului cultural. Laborator de bună practică”, desfăşurat în perioada 4 – 8 noiembrie (cu finanţare de 49.660 lei).
„Centrul Cultural desfăşoară programe specifice pentru locuitorii oraşului. Cea mai mare bucurie este că peste 600 de copii participă la cursurile Centrului Cultural, iar numărul va creşte acum. În 2013, ansamblurile şi formaţiile noastre au participat la mai multe festivaluri internaţionale“ , a precizat Argentina Culcuş, director Centrul Cultural Mioveni.

S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni – o societate în slujba cetăţeanului

Activităţile specifice desfăşurate de societatea S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni fac parte din sfera serviciilor de interes public general şi vizează: furnizarea serviciilor de apă, canal – epurare; măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea spaţiilor verzi; salubrizarea localităţii; curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei şi de îngheţ; servicii de ecarisaj; activităţile specifice serviciului de iluminat public cu cele două componente (întreţinere şi modernizare) cuprinzând iluminatul stradal rutier, iluminatul stradal pietonal, iluminatul architectural, iluminatul ornamental, iluminatul ornamental – festiv al oraşului. Toate aceste servicii au cunoscut, de la an la an, o îmbunătăţire considerabilă datorită dezvoltării acestei societăţi.
„Serviciile Edilitare s-au dezvoltat în această perioadă, având din ce în ce mai multe domenii de activitate. Acum avem 325 salariaţi de la 186. Cifra de afaceri este de peste 20 de milioane, iar profitul, de peste 880 mii lei“ a declarat Nicolae Tudose, director SC Servicii Edilitare.
Lucian GHERGUŞ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea