”Enigma mieilor”. Doru Viorel Ursu a lansat, la Piteşti, cea de-a treia carte din ciclul „Sânge şi carne de om“

Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu - Argeş a găzduit joi, 19 decembrie, în Sala de Conferinţe, lansarea cărţii “Enigma mieilor”, cel de-al treilea volum din ciclul  „Sânge şi carne de om” semnat de avocatul Doru Viorel Ursu, fost ministru de Interne (iunie 1990 - octombrie 1991) în Guvernul Petre Roman şi deputat în legislatura 1992-1996 (ales în județul Argeș),
Este vorba despre o carte de memorialistică realizată în colaborare cu Ana Maria Cristina Săndulescu, referitoare la evenimentele din decembrie 1989, lucrare precedată de volumele "Decembrie 1989 - drama unui minister" şi "Acvariul groazei - Sibiu, Decembrie 1989".  Iată câteva rânduri din precuvântarea la cartea a treia:
“Vor românii să ştie adevărul? Vrea România să fie stat de drept cu adevărat? Sunt întrebări care mă frământă după aproape  treizeci şi opt de ani de muncă în justiţie. Treisprezece în aia rea, comunistă. Douăzeci şi cinci, un sfert de secol, în asta nouă, pe care nu ştiu cum să o numesc.
Am dat la  Drept  pentru că, în ultimul an de liceu, la Colegiul Gheorghe Lazăr din Bucureşti, înnobilat de un perete plin de portretele  ilustrelor personalităţi ale  neamului românesc căruia îi aparţin şi înmiresmat de  parfumul Cişmigiului primelor iubiri, am avut şansa de a-l asculta pe marele matematician Grigore Moisil, conferenţiind în Aula Magna. Îi aud şi acum cuvintele: «Dragii mei, logica juridică este superioară logicii matematice». Un alt mare profesor ne spunea nouă, studenţilor, că «Pentru orice ţară,  cartea de vizită cu care îşi ocupă locul în concertul popoarelor Lumii este sistemul de drept  pe care şi l-a creat»”  .
Autorul a explicat în faţa  cititorilor săi de la Piteşti  de ce ura faţă de dictatura comunistă şi dispreţul faţă de falşii dizidenţi şi revoluţionari n-ar trebui să afecteze dreapta judecată a evenimentelor.
“Enigmele Evenimentelor din Decembrie 1989, drama oamenilor sacrificaţi atunci, ca nişte miei fără vină, trebuie descifrate”, a concluzionat celebrul avocat.
Doru Viorel Ursu, magistrat de formaţie, a devenit cunoscut în România după ce a instrumentat, în 1990, procesul lui Nicu Ceauşescu, fiul soţilor  Nicolae şi Elena Ceauşescu, executaţi în decembrie 1989. La puţin timp după proces, în iunie 1990, Doru Viorel Ursu a devenit ministru de Interne în Guvernul Petre Roman, funcţie pe care a deţinut-o până în octombrie 1991, perioadă în care a gestionat mineriadele din Piaţa Universităţii.  A renunţat la politică în 1997, iar în prezent coordonează propriul cabinet de avocatură.

Din Biografia lui Doru Viorel Ursu:

S-a născut la Drobeta -Turnu Severin, pe 1 martie 1953. În 1976 a terminat Facultatea de Drept din București, cu nota 9,95. A devenit procuror la Procuratura Sectorului 2. Este căsătorit din 1979 si are 3 copii. 1980 devine judecător la Tribunalul Militar București. 1989 devine președintele Tribunalului Militar. Mai 1990 primește dosarul lui Nicu Ceausescu. 14 iunie 1990 devine ministru de Interne în guvernul Petre Roman, până în 16 octombrie 1991, apoi este secretar de stat la Ministerul de Externe. 1992 devine deputat de Argeș, al Partidului Democrat. Iși incepe cariera in avocatură. Până în 1996 este membru al Comisiei de Control a SRI. 1997 iși dă doctoratul în Drept Penal și ajunge până la gradul de conferențiar universitar. Renunță la politică și la profesorat pentru avocatură. În prezent este avocat titular al Cabinetului de avocat „Doru Viorel Ursu” cu sediul în București.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea