In memoriam Silvestru D. Voinescu

Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” găzduieşte, până pe 18 ianuarie, expoziția ”Mihai Eminescu în ediţii bibliofile”, dedicată memoriei marelui poet român precum și a lui Silvestru Voinescu (2 ianuarie 1935 - 13 septembrie 2005), autor al colecțiilor Eminescu din B.J.A.
Unanim recunoscut ca un specialist de înalta clasă, Silvestru Voinescu a fost, aşa cum îl descriu cei care l-au cunoscut, nu doar managerul performant de bibliotecă, ci şi un neobosit istoric al vieţii culturale argeşene, pasiune care l-a urmărit toată viaţa, transpusă în volume şi sute de articole publicate în reviste de specialitate precum Biblioteca, Biblioteca Bucureştilor, Revista Bibliotecii Naţionale, Argeş, Cultura, Calende.
“Viaţa mea printre cărţi nu este o expresie gratuită. Au trecut 45 de ani de când lucrez numai în bibliotecă, în ciuda faptului  ca am absolvit facultatea de drept. Cărţile mi-au fost prieteni devotaţi şi, din această prietenie, au ieşit cel puţin două realizări notabile. Prima realizare, o bibliotecă importantă  prin valoarea fondurilor sale şi prin activitatea tot mai valoroasă de la an la an. A doua: am publicat 12 cărţi şi câteva sute de articole. Am cercetat cu predilecţie istoria culturii din zona Argeş – Muscel, aducând în prim-plan oameni şi fapte  care, de cele mai multe ori, se înscriu in spiritualitatea românească. (…). În ceea ce mă priveşte, mi-aş fi dorit să realizez mai mult, dar, ca să nu mânii pe Dumnezeu, trebuie să mă mulţumesc şi cu atât. Rămân destule de făcut de către cei ce vor sluji in viitor biblioteca piteşteană”, spunea Sivestru Voinescu în prefaţa volumului O viaţă printre cărti (II), apărut în 2001, un fel de testament spiritual lăsat celor care îi duc munca mai departe.

“Avea carisma necesară ca să realizeze lucruri extraordinare”

Actualul director al Bibliotecii Judeţene ”Dinicu Golescu”, Octavian Sachelarie vorbeşte cu drag despre relaţia specială pe care a avut-o cu Silvestru D. Voinescu.
“Domnul Director Silvică Voinescu... Eu întotdeauna i-am spus așa. N-am depășit niciodată pragul acesta, dar asta nu înseamnă că nu pot să recunosc, și o s-o fac întotdeauna, că el a fost mentorul meu. Și profesional și nu numai atât, pentru că a fost și ca un părinte pentru mine, având în vedere că tatăl meu a decedat la puțin timp după ce am venit în bibliotecă. Și-atunci m-am format lângă un om care a «ars», cum încep și eu să «ard» și la fizic pentru o instituție. Nu i-a fost ușor să creeze o instituție pentru că Biblioteca Județeană «Dinicu Golescu» Argeș este creația domniei sale. A fost un om extraordinar ca temperament și corectitudine, și ca prezență, pentru că era un bărbat frumos. Avea carisma necesară ca să realizeze lucruri extraordinare, pe care le-a și realizat. Nu-i ușor să construiești o asemenea instituție, s-o construiești pur și simplu, pentru că tot ceea ce a înseamnat responsabilitatea construcției, a fost în subordinea domniei sale. Toate acestea sunt câteva cuvinte pentru presă, însă pentru mine rămâne aceeași persoană și uneori îi simt prezența aici în bibliotecă, la mod propriu. Este o prezență spirituală, va fi o prezență spirituală în continuare și este, fără doar și poate, un începător de școală, lucru care este foarte important. Dumnezeu îl veghează acolo unde este pentru că a fost un om bun și asta cred că este cel mai important în viață...

Omul care a schimbat destine

De altfel, toţi cei care și-au dezvoltat profesional cariera sub îndrumarea lui Silvestru Voinescu spun că a fost şansa lor să înveţe de la un om cu adevărat valoros.
“Uneori, ne intersectăm cu persoane care, într-o fracţiune de secundă, ne schimbă cursul vieţii, ne schimbă destinul. În urmă cu mulţi ani, când îmbrăţişasem meseria de dascăl, a trebuit să cunosc, cu totul întâmplător, un OM. Acest OM cu preocupări intelectuale deosebite, cu o pasiune ieşită din comun pentru cartea veche şi bibliofilă, pentru istoria şi cultura judeţelor Argeş şi Muşcel, care a publicat zeci de cărţi şi sute de articole, mi-a călăuzit paşii către ceea ce sunt astăzi.
Am răsfoit împreună sute de cărţi, am comentat, dar cel mai mult am ascultat comentarii ştiinţifice şi am acumulat cunoştinţe valoroase, fără să bag de seamă că, astfel, Domnul Silvestru D. Voinescu îmi transferă o mare răspundere: aceea de a-mi continua munca şi viaţa printre cărţi.
M-a contaminat cu pasiunea de a cerceta şi de a descoperi ceea ce mulţi oameni nu văd la primul contact cu cartea, acele amănunte care o fac specială.
N-am regretat şi n-am să regret niciodată acest lucru. Am rămas aici, fidelă, printre cărţile pe care le-a iubit, printre oamenii frumoşi, cizelaţi de lectură, pe care i-a format cu înţelepciune şi, cărora, le-a dat să ducă mai departe o misiune grea, o datorie de onoare, pentru că Domnul Silvestru D. Voinescu a plecat puţin (de opt ani) să-i înveţe meserie şi pe îngerii din bibliotecile Cerului”, spune bibliotecarul Lucreţia Picui.

Cine a fost Silvestru D. Voinescu?

Silvestru D. Voinescu s-a născut la 2 ianuarie 1935, în comuna Călineşti, judeţul Argeş, într-un areal cultural de mare tradiţie (foarte aproape de reşedinţa Brătienilor şi a Goleştilor), pe care l-a prezentat şi l-a slujit toată viaţa cu pasiune şi evlavie. Aici a făcut şcoala primară, începând apoi Seminarul Central din Bucureşti. În urma reformei Vasilichi din 1948, seminariile teologice s-au desfiinţat, fiind nevoit să-şi continue studiile liceale la Liceul de băieţi din Piteşti (actualul I. C. Brătianu), studii terminate în 1954. În acelaşi an, s-a înscris la Facultatea de Drept din Bucureşti. Destinul a făcut ca tot de atunci să ocupe postul de responsabil al  Bibliotecii Raionale Topoloveni. Era începutul unei cariere închinate cărţii şi bibliotecii. În anul 1964, a fost numit director al Bibliotecii Regionale Argeş, conducând cea mai importantă bibliotecă publică din judeţul Argeş timp de patru decenii. Paralel cu studiile de drept, a urmat şi cursurile speciale de biblioteconomie, studii care i-au marcat întreaga evoluţie profesională. Aici a avut şansa de a cunoaşte şi a colabora cu nume de referinţă ale bibliologiei româneşti – N. Georgescu-Tistu şi Dan Simonescu, după cum povesteşte Octavian Sachelarie

Un “activist” cultural în sensul bun al cuvântului

Volumul ”Silvestru Voinescu - un destin asumat”, semnat de actualul director al Bibliotecii Judeţeane, Octavian Sachelarie, alături de poeta Denisa Popescu, vorbeşte despre felul în care cel ce a făcut din Biblioteca din Piteşti una dintre cele mai cunoscute din ţară, a reuşit să transmită întotdeauna din cunoştinţele sale, făcând ca biblioteca să fie “vie”, aproape de cititorii săi, pe care i-a “expus” unor întâlniri unice cu multe personalităţi ale culturii româneşti. Recunoaşterea meritelor sale nu a întârziat să apară: 1984 – membru al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România; 1988 – Marele Premiu al Revistei Argeş, pentru volumul Istoria Municipiului Piteşti; 1990 – vicepreşedinte al Asociaţiei Bibliotecarilor din bibliotecile publice din România; 1995- bibliotecarul anului – titlu iniţiat de revista Bibliotecii Naţionale, ca o recunoaştere a meritelor profesionale şi devotamentului unor oameni de carte; 1996 – Omul de cultură al anului 1995 în Argeş, titlu acordat de săptămânalul  Jurnalul de Argeş pentru lucrarea ”Argeşeni şi Musceleni în Academia Română” şi pentru demararea proiectului de construcţie a noului sediu al Bibliotecii Judeţene; 2002 – Diploma de excelenţă, acordată de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Argeş pentru întreaga activitate publicistică în vederea punerii în valoare a culturii argeşene şi a personalităţilor sale în contextul istoriei naţionale; titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Călineşti – Domnului Silvestru Voinescu, fiu al comunei, personalitate de prestigiu a culturii romaneşti, minunat om de carte, cunoscător perfect al istoriei muscelene şi argeşene, inspirat izvoditor de literatură, făptuitor de bine în toate şi pentru oricare fiinţă întâlnită; 2003 – Premiul Revistei  Argeş;
Premiul de excelenţă, pentru întreaga activitate desfăşurată, acordat de ANBBPR. Mai mult decât toate aceste recunoaşteri profesionale şi culturale, în inimile tuturor celor care l-au cunoscut, domnul director Voinescu rămâne un OM:  un adevărat luptător, un optimist, un înţelept care a ştiut toată viaţa să clădească «monumente culturale» care vor dăinui, aşa cum este descris în volumul amintit.

”S-a născut din carte, special pentru carte”

În acelaşi volum, poeta Denisa Popescu vorbeşte despre Silvestru Voinescu ca despre personajul unei cărţi nescrise: “Silvestru Voinescu pare că s-a născut din carte, special pentru carte. Emanând prestigiu, forţă, autoritate, director vreme de 40 de ani al Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu, Silvestru Voinescu a reuşit să contureze profilul unei instituţii remarcabile, despre care poţi dialoga deopotrivă cu simplul şi cu eruditul. Adevărat că omul sfinţeşte locul, domnul Voinescu a dovedit-o cu prisosinţã. Și nu doar organizând sistemul meticulos şi fără fisură, ci implicându-se în facerea profundă a cărţilor, îndeosebi a celor care tratează problematica sensibilă a relaţiei lor cu cititorul.”

Cristina Stancu


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea