Argeșul va fi gazda Consiliului de Administrație al Asociaţiei Internaţionale a Regiunilor Francofone

Pe viitor, judeţul nostru ar putea deveni  şi organizator al unui proiect cu impact internațional, care permite promovarea culturală a regiunilor francofone.
În perioada 29 – 31 ianuarie, la invitația președintelui AIRF, Segolene Royal, o delegație a Consiliului Județean Argeș a participat la reuniunea extraordinară a Biroului AIRF, care s-a desfășurat la Paris - Franța. Evenimentul a fost găzduit de Ministerul Afacerilor Externe la invitația ministru delegat al Francofoniei, Yamina Benguigui, care a participat la această sesiune extraordinară. Principalul punct pe ordinea de zi a fost pregătirea Adunării generale și a Consiliului de Administrație, luându-se decizia ca Adunarea Generală să se desfășoare la începutul lunii mai, în Cote d’Ivoire, iar județul Argeș să găzduiască, în toamna acestui an,  Consiliul de Administrație al  AIRF, data exactă urmând a fi stabilită ulterior.
La întâlnirea anterioară a Consiliului de Administrație, regiunea Argeș a fost desemnată să piloteze dosarul privind celebrarea zilei de 20 Martie, Ziua Internațională a Francofoniei. Regiunea Argeș și-a exprimat acordul și susținerea în promovarea acestei acțiuni, făcând o serie de propuneri, după cum urmează: organizarea Festivalului Internațional «Chants, sons sur scène», în parteneriat cu Institutul Francez din Romania; expoziții de carte franceză, organizate de Centrul Europe Direct și Biblioteca Dinicu Golescu; Carnavalul-concurs «Minuit à Paris»; Săptămâna filmului franco-român.
Inițiativele Argeșului au fost salutate de către președinte AIRF, propunându-se ca, în viitor, Argeșul să analizeze posibilitatea organizării proiectului «Prix musiques des Regions Francophones», un proiect cu impact internațional, care permite promovarea culturală a regiunilor francofone.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea