Vremea n-a ţinut cu valorile naţionale

Dacă Argeşul nu va mai fi ameninţat de coduri meteo periculoase, cum s-a întâmplat în ianuarie, Instituţia Prefectului va comemora, luna aceasta, în cadrul proiectului “Argeşeni valori naţionale” două personalităţi care au făcut cinste judeţului nostru. Este vorba despre scriitorul argeşean Nicolae Velea (13 aprilie 1936 — 31 ianuarie 1987), originar din comuna Cepari, a cărui comemorare era programată iniţial în dată de 31 ianuarie 2014 şi despre pictorul şi graficianul Rudolf Schweitzer–Cumpăna, născut la Piteşti, la 7 mai 1886 şi decedat la 17 februarie 1975.
“Evoluţia fenomenelor meteo din ultima perioadă ne-a împiedicat să continuăm campania «Argeşeni valori naţionale» în luna ianuarie, luna în care am organizat toate demersurile pentru comemorarea scriitorului argeşean Nicolae Velea. Cu toate acestea, vom căuta să marcăm acest eveniment împreună cu partenerii din proiect şi cu primăria din Cepari în decursul acestei luni” spune prefectul de Argeş.
Personalitatea lui Rudolf Schweitzer–Cumpăna va fi comemorată pe 17 februarie, la Muzeul de Artă al Municipiului Piteşti, în cadrul Galeriei de artă care îi poartă numele.
Picturile realizate de Schweitzer–Cumpăna se află expuse în colecţii de stat la Berlin (Universitatea de Artă), unde de altfel a şi studiat, dar şi în cadrul muzeelor sau Galeriilor de Artă din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Alba Iulia şi Piteşti sau în colecţii particulare din România, Franţa, Germania, Belgia, Anglia.
La eveniment vor susţine alocuţiuni despre viaţă şi activitatea pictorului Rudolf Schweitzer-Cumpăna precum şi despre impactul operelor sale în pictura românească: Augustin Lucici, pictor şi directorul Galeriei de Artă Piteşti, Mariana Şenilă, artist plastic, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Piteşti şi Spiridon Cristocea, directorul Muzeului Judeţean Argeş.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea