Premieră europeană, la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Piteşti organizează joi, 27 februarie a. c., de la ora 19.00, la Casa Sindicatelor un nou concert simfonic susţinut de orchestra simfonică a instituţiei, dirijorul Radu Popa şi solistul Cosmin Bălean. În program, Aram Haciaturian - Vals din Masquerade, Henrik Anassian - Concert pentru duduk şi orchestră, J. Brahms - Simfonia nr. 1. Concertul pentru duduk şi orchestră, aparţinând compozitorului contemporan Henrik Anassian, a fost interpretat în Statele Unite ale Americii, iar acum este cântat, în premieră europeană, la Piteşti.
Dirijor permanent al orchestrei Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, Radu Popa este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti,  având o dublă specializare: compoziţie, respectiv dirijat orchestră. Între 2001 şi 2003 a urmat cursurile de compoziţie din cadrul Hochschule fuer Musik, Viena (Austria).     
Susţine concerte atât alături de orchestrele filarmonicilor din ţară, cât şi din străinătate. Din 2007, este o prezenţă constantă pe scena Festivalului Internaţional „George Enescu”, dirijând orchestrele din Cluj-Napoca şi Timişoara. În 2011, a condus orchestra finalei primei ediţii a Concursului Internaţional de Violoncel a festivalului.
În afara ţării a dirijat în Italia, Elveţia, Germania, Coreea de Sud, Ucraina, Cehia, Serbia, Suedia, Italia, Germania etc. Abordează, pe lângă muzica simfonică, muzica de operă, susţinând turnee în Coreea de Sud, Germania, Austria, Italia etc. Este prezent pentru a treia oară la Piteşti.
Născut la Moldova Nouă, Cosmin Bălean a cântat pentru prima oară la pian, după care fagotul a devenit instrumentul său favorit. A studiat la Conservatorul de Muzică din Timişoara şi la Bucureşti şi-a finalizat masterul. A participat la competiţii de gen la: Bucureşti, Iaşi (şef partidă fagot), Baia Mare şi Piteşti. În prezent este artist instrumentist al filarmonicii timişorene şi colaborator al operei din Timişoara şi al filarmonicii din Arad. Cosmin Bălean revine pe scena piteşteană, la cererea publicului. Instrumentul la care cântă, dudukul, este confecţionat din lemn de cais, fiind singurul instrument de suflat din comunitatea armeană care a rezistat timpului. Dudukul are o vechime de peste 3 000 de ani, fiind inclus în patrimoniul UNESCO.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea