Vlăsia, dusă în instanţă, pentru un contract de leasing

# Soții Săvulescu, somaţi să restituie un vehicul, pentru că nu şi-au plătit ratele. Belelele se ţin lanţ de firma soţilor Săvulescu, aflată, de anul trecut, în procedură de insolvenţă. După ce au contestat lista creditorilor care au anunţat că au recuperat diverse sume de la SC Vlăsia şi au cerut judecătorilor de la Tribunalul Specializat Argeș să înlăture ori să diminueze creanțele reclamate de o parte dintre aceştia, patronii au, acum, alte bătăi de cap la aceeaşi instanţă. Recent, NBG Leasing IFN a cerut Tribunalului Specializat Argeş să dispună debitoarei  predarea  către creditoare a unui autovehicul, ca urmare a nerespectării termenilor unui contract de leasing. La începutul acestei luni, SC Creant Colection IDS Bucureşti, în calitate de mandatar al NBG Leasing IFN a cerut Tribunalului Comercial Argeş admiterea, printr-o încheiere, a cererii de restituire către creditoare a unui  vehicul Fiat Ducato Maxi Furgone, pe motiv că utilizatorul, SC Vlăsia SRL, nu mai are dreptul de folosire a acestuia. Motivul invocat este acela că “SC Vlăsia SRL  nu şi-a respectat  angajamentul luat  prin semnarea contractului de leasing.  Pe scurt, nu şi-a plătit ratele!
Încă din  februarie 2012, societatea creditoare, NBG Leasing IFN a notificat firma soţilor Săvulescu cu privire la desfiinţarea de drept a contractului de leasing, iar la acea vreme SC Vlăsia SRL nu intrase încă în procedura de insolvenţă.
“Începând cu data de 10.02 2012, NBG Leasing IFN SA  consideră contractile de leasing  financiar desfiinţate de drept,  pe motivul nerespectării de către Vlăsia  SRL a prevederilor  articolului 1 alin. 1 din contractul de leasing, respectiv neplata de către utilizator a unei rate de leasing sau a unei prime de asigurare, timp de două luni, consecutiv. În aceste condiţii vă somăm 
- ca în termen de 3 zile de la data recepţionării notificării de reziliere să restituiţi la parcul  NBG Leasing Bucureşti, bunurile şi actele contractului de leasing;
-  să achitaţi suma de 398.084, 45 Ron, reprezentând  ratele de leasing scadente şi neachitate până în momentul rezilierii, inclusiv penalităţile aferente şi  indemnizaţia de reziliere, în cuantul de 25% din valoarea de intrare a bunurilor”
La această sumă s-au adăugat şi  dobânzile calculate pentru întârzieri. De la data notificării au trecut doi ani, timp în care SC Vlăsia SRL nu a îndeplinit condiţiile cumulative legale ale notificării de reziliere a  contractelor: predarea vehiculului şi achitarea  debitului restant şi a taxei de reziliere a contractului. Aşa că problema restituirii vehiculului urmează să se tranşeze în instanţă, după formularea de către SC Creant Colection IDS a cererii amintite către Tribunalul Comercial Argeş.

Vlăsia, azi în insolvență, altădată spaima licitațiilor din programul lapte-corn în Argeș

Firma Vlăsia, astăzi urmărită de aproape 50 de creditori, era acum câțiva ani spaima licitațiilor din Argeș, în special pentru programul lapte-corn. Concurența dintre Lactag – firmă preferată a președintelui Consiliului Județean Argeș - și Vlăsia s-a lăsat, ani buni, cu procese răsunătoare. Procese câștigate, de obicei, de firma lui Aurel Săvulescu, firmă reprezentată de multe ori, în instanță, de celebrul avocat Doru Viorel Ursu, fost ministru de interne al României. Criza a venit însă tocmai când Vlăsia a investit resurse importante într-o fabrică-gigant poziționată la km. 85 pe Autostrada București-Pitești, construcție care, probabil, a secătuit de resurse firma omului de afaceri Aurel Săvulescu.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea