15,2 milioane de lei pentru hărţi de hazard şi planuri de prevenirea efectelor inundaţiilor în bazinul hidrografic Argeş-Vedea

La 31 martie 2014 vom şti cum arată harta de risc la inundaţii în bazinul hidrografic Argeş-Vedea. Deocamdată, se fac măsurători studii şi evaluări ale efectelor inundaţiilor şi scenarii de amenajare şi identificare a măsurilor necesare reducerii riscului la inundaţii.
Administraţia Naţională Apele Române a demarat în 2011 proiectul “Plan pentru prevenirea protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor în bazinul hidrografic Argeş-Vedea”, cu patru componente principale, printre care şi cea privind realizarea hărţilor de hazard la inundaţii şi a planului pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor. Valoarea totală a Proiectului este de 26.7 mil lei, dar în urma organizării licitaţiilor a fost redusă la 15.26 mil lei, iar obiectivul urmărit  este acela de  reducerea a riscului de producere a dezastrelor naturale (inundaţii) cu efect asupra populaţiei, prin implementarea măsurilor preventive în cele mai vulnerabile zone, până în anul 2015.
Principalele activităţi desfăşurate până acum în cadrul proiectului au constat în: delimitarea zonelor ce vor fi analizate, efectuarea de diverse măsurători şi studii hidrologice şi hidraulice, realizarea hărţilor de hazard la inundaţii, evaluarea efectelor inundaţiilor şi reaiizarea de scenarii de amenajare şi identificarea măsurilor necesare reducerii riscului la inundaţii.

După 31 martie 2014,  vom şti la ce inundaţii să ne aşteptăm. Ce facem ca să le şi prevenim, aflăm în 2015!

“Din 2001 primim numai ordine, modalităţi de prevenire a inundaţiilor, hărţi, manualul primarului… Spunea cineva că inundaţiile se produc o dată la zece ani. Nu trebuie să aşteptăm acei zece ani, ci trebuie să facem ceva concret! Din 2008 n-am mai văzut o investiţii pe pârâurile din Argeş”, a afirmat primarul  comunei Băbana, Bebe Ivan.
Pe baza analizei inundaţiilor istorice cunoscute şi a zonelor potenţial vulnerabile în caz de inundaţii, la nivelul bazinului hidrografic Argeş Vedea au fost selectaţi 3620 de km de cursuri de rău pentru realizarea acestor hărţi.

Ce sunt Hărţile de risc la inundaţii?

Harta de risc la inundaţii constituie documentaţia care indică pentru zonele inundabile la diverse probabilităţi de depăşire a debitului maxim, pagubele materiale şi umane potenţiale la nivel de unităţi administrativ-teritoriale. Aceste aspecte vor deveni  publice abia după finalizarea şi transmiterea lor către Uniunea Europeană, mai exact după 31 martie 2014.
Elaborarea hărţii de risc la inundaţii se realizează pe baza hărţii de hazard la inundaţii şi a analizei datelor privind elementele expuse hazardului (totalitatea persoanelor şi bunurilor materiale ce pot fi afectate de producerea inundaţiilor) şi a vulnerabilităţii acestora. 
Referitor la elaborarea Hărţii de Risc la Inundaţii, la nivelul judeţului Argeş a fost semnat un protocol de colaborare între Administraţia Naţională Apele Române şi Consiliul Judeţean Argeş, la nivelul judeţului Argeş fiind constituit un Grup de Lucru format din reprezentanţi ai tuturor instituţiilor implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, iar la nivel naţional a fost constituit un Grup de Lucru format din reprezentanţi ai AN Apele Române şi INHGA, acesta urmând a finaliza şi transmite către Uniunea Europeană datele până la dată de 31 martie 2014.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea