Lichidatorul judiciar Petre Costin Cătălin, reținut de DNA Pitești pentru luare de mită!

# În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, de la data de 14.03.2014, ora 03:45, până la data de 15.03.2014, ora 03:45, a inculpatului COSTIN PETRE CĂTĂLIN, lichidator judiciar, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată (două acte materiale).  Din ordonanța de reținere, întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora:
La data de 09.04.2013, inculpatul Costin Petre Cătălin, în calitate de lichidator judiciar a fost desemnat de Tribunalul Specializat Argeș, să administreze procedura simplificată de insolvență în cazul unei societăți comerciale.
În acest context, inculpatul a pretins de la administratorul acestei firme suma totală de 10.000 lei, în scopul de a nu întreprinde demersurile necesare pentru angajarea răspunderii personale a administratorului precum și pentru a nu fi anulate transferuri patrimoniale efectuate de administrator în dauna creditorilor.
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieșit că inculpatul Costin Petre Cătălin a pretins cu titlu de mită suma totală de 10.000 lei, din care a primit ulterior, în mai multe tranșe, suma de 5.500 lei, astfel:
1. În cursul lunii aprilie 2013, inculpatul a pretins de la administratorul societății comerciale suma de 4.500 lei (reprezentând procentul de 15% din valoarea totală a datoriilor firmei), pentru ca, în calitatea sa de lichidator judiciar, să nu-și îndeplinească îndatoririle sale, privind efectuarea demersurilor necesare atragerii răspunderii personale a administratorului .
În cursul lunii mai 2013, inculpatul Costin Petre Cătălin a primit din banii pretinși, cu acest titlu, suma de 1.000 lei.
2. În data de 16.12.2013, inculpatul Costin Petre Cătălin și-a majorat solicitarea inițială, cu motivația că au apărut împrejurări pe care nu le-a cunoscut în debutul derulării procedurii de insolvență a firmei, respectiv înstrăinarea de către administrator a unor bunuri mobile ale societății, stabilind cu titlu de mită suma totală de 10.000 lei
Întrucât în luna aprilie 2013 a fost achitată suma de 1.000 lei, inculpatul a solicitat să i se mai remită efectiv suma de 9.000 de lei în două tranșe de câte 4.500 lei.
Inculpatul Costin Petre Cătălin a pretins acești bani, pentru ca, în calitatea sa de lichidator judiciar, să retragă acțiunile formulate deja la instanța de judecată pentru anularea unor transferuri patrimoniale.
La data de 19.12.2013, inculpatul Costin Petre Cătălin a primit o tranșă în sumă de 4.500 lei de la administratorul firmei respective, iar la data de 13.03.2014 a mai primit restul de 4.500 lei.  În cauză,procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI.
Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat Tribunalului Argeș pentru emiterea mandatului de arestare preventivă.

Tribunalul Argeș a dispus prelungirea arestului pentru Petre Costin Cătălin pe o perioadă de 30 de zile

Tribunalul Argeș a admis propunerea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă ÎCCJ, DNA, Serviciul Teritorial Piteşti. În baza art 226 Cpp rap la art. 223 alin 2 C.p.p. dispune arestarea preventivă a inculpatului C P C pe o perioadă de 30 de zile de la 14.03.2014 până la data de 12.04.2014 inclusiv. În baza art 275 alin 3 C.p.p. , cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea