Exporturile IPEE ATI Curtea de Argeș se dublează de la un an la altul

# ”Regina” exporturilor – incubatoarele de ouă. Acestea se vând cu succes în Germania și Spania. Într-o țară în care, zilnic, televiziunile prezintă falimente de răsunet, iată că o firmă din Curtea de Argeș își permite, contrar tuturor așteptărilor și, mai ales, curentului, să crească sănătos. Eforturi duse la epuizare, nopți nedormite, finanțare deficitară, cercetare atât cât se poate. Cu toate acestea, IPEE ATI Curtea de Argeș își menține numărul de angajați, deloc neglijabil, de peste 200 de oameni și, an de an, dublează cifra exporturilor. Acum doi ani, ceva peste 2%. Anul trecut, 5%. Anul acesta, 10%. La anul, speră la un impresionant 20%. Un pariu pe care conducătorii ambițioasei societăți și-l asumă, bazându-se 100% pe forțele proprii și 0% pe mediul politic și administrativ.
Liviu Nicolae, director comercial IPEE ATI: ”În primul rând, trebuie să menționăm, ca produs de frunte al acestui an, incubatorul. Mai bine zis incubatoarele, pentru că societatea noastră produce o gamă absolut largă de incubatoare, de la cele simple, de bază, până la incubatoarele pe două niveluri, cu rotire automată a ouălor, cu senzori de temperatură și umiditate precum și alimentare cu apă din exterior.
Aceste incubatoare au început să aibă o piață externă de desfacere în creștere continuă, ceea ce ne mulțumește. Anul acesta am vândut, chiar foarte bine, pot să spun, pe piețe externe precum Spania, Polonia, Ungaria, Slovacia, Grecia, Republica Moldova și chiar Germania. Ca și procent, avem, în momentul de față, cam 10% din totalul producției la export. Creșterea semnificativă, însă, se va produce, după calculele noastre, la anul. Pentru 2015 previzionăm o dublare, practic, a exportului. Adică aproximativ 20% din  producția noastră va fi desfăcută pe piețe externe, ceea ce nu este deloc de neglijat. Pe piața internă vindem, în momentul de față, circa 30.000 de incubatoare pe sezon. Noi am diversificat și inovat, în timp, acest produs, așa încât oricine să își poată permite un incubator. Toate produsele noastre sunt de calitate, chiar dacă prețul variază între 150 și 800 de lei, în funcție de opțiuni.
Produsele IPEE ATI sunt distribuite în sute de magazine prin agenții proprii, avem distribuție, deasemenea, directă, în Dedeman. Indirect vindem produsele noastre și în Practiker, Bricostore, Ocean, Carrefour, Baumax etc.

# Vă rugăm să nominalizați un top al primelor cinci produse cu care IPEE ATI face față crizei economice
Liviu Nicolae: Incubatorul, ștecherul ceramic, apoi partea de mori: mori de uruială și de mălai, zdrobitorul de struguri, storcătorul de roșii.
# O previziune vă rugăm, comercială, economică, pentru perioada următoare. Ce veți încerca  să  faceți?
Liviu Nicolae: Vom încerca, din toate puterile, să lărgim desfacerea pe piețele externe. Cred că este o politică sănătoasă pentru orice firmă care se respectă. În plus, pe piața internă suntem, cumva, blocați. Dorim, deasemenea, să fabricăm produse noi, să încercăm alte produse. În momentul de față noi, ca firmă, mergem de două divizii: o divizie cu produse proprii, care are în catalog peste 50 de produse complete, de bază, dar și peste alte 150 de repere suplimentare, accesorizări și altele; a doua divizie este constituită pe baza comercializării produselor partenerilor noștri comerciali, produse ce reprezintă cam 20% din cifra noastră de afaceri; practic, pentru produsele terților noi facem distribuție și reprezentare. Suntem vânzătorii brandurilor Electroprecizia Săcele, Tema România, Zass România, DVT Scule Electrice, Cabluri Romcab, RCB Bistrița și altele.
Lucian GHERGUȘ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea