Studenţii au celebrat Ziua Mondială a Apei
Luni, 24 Martie 2014 00:00
Ziua Mondială a Apei a fost celebrată de studenţii de la specializarea Ingineria mediului din cadrul Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Piteşti prin lucrări ştiinţifice şi documentare. La invitaţia Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea, cu prilejul marcării acestui important eveniment, studenţii au vizitat în scop documentar Lacul de acumulare şi Barajul Budeasa, amplasate pe cursul mijlociu al răului Argeş, în aval de confluenţa acestuia cu răul Vâlsan. Studenţii au asistat la o prezentare expusă de specialiştii de la Sistemul Hidrotehic Başcov al ABAAV, au vizitat galeriile barajului şi au văzut instalaţiile
speciale de funcţionare. Totodată, studenţilor le-a fost explicat rolul şi funcţiile acestor obiective: asigurarea resurselor de alimentarea cu apă potabilă şi industrială a municipiului Piteşti, atenuarea undelor de viitură, protecţie împotriva inundaţiilor, asigurarea necesarului de apă pentru irigarea suprafeţelor agricole, producerea de energie electric.În continuarea a fost vizitată şi Centrală Hidroelectrica Budeasa unde studenţii au observant cum funcţionează o hidrocentrala şi cum puterea apei este transformată în energie electrică.
Organizaţia Naţiunilor Unite, prin studiile efectuate, arată că până în 2035 potenţialul de creştere a captărilor de apă pentru producþia de energie este estimat la circa 20%, în timp ce necesarul de consum ar spori cu 85%. În prezent, pe plan global 90% din producerea energiei electrice depinde de apă. “Apă necesită energie, iar energia necesită apă.”, „Resursele sunt limitate, iar cererea este în creştere.” – sunt mesajele transmise la nivel mondial prin acţiunile de celebrare a Zilei Apei.