Mai marii lideri ai PNL au venit la Pitești

Președintele PNL, Crin Antonescu, candidații PNL pentru Parlamentul European, lideri județeni ai partidului, consilieri locali și județeni și-au dat întâlnire duminică, 30 martie, la Teatrul ,,Alexandru Davila”, nu pentru a juca teatru, așa cum li se întâmplă des politicienilor, ci pentru a participa la Delegația Permanentă a PNL Argeș și pentru a da startul campaniei electorale, care în Argeș va avea o miză dublă, atât pentru europarlamentare, cât și pentru șefia Consiliului Județean Argeș.
În cadrul acestei ședințe, mai mulți lideri, primari și membri PNL, au luat cuvântul, având aproape toți un discurs contra PSD, aplaudând ieșirea de la guvernare, doar un lider argeșan, vicepreședinte al organizației județene și fost ministru al Economiei, Andrei Gerea, s-a declarat nemulțumit față de ieșirea de la guvernare și, totodată, sceptic în ceea ce privește câștigarea alegerilor, atât la nivel județean, pentru președinția Consiliului Județean Argeș, cât și la nivel național pentru Președinția României, apreciind ca tentative impetuoase și îndrăznețe aceste două mari bătălii electorale.
,,Suntem nevoiți să facem și lucruri pe care nu ni le dorim. Suntem nevoiți să acceptăm și lucruri care nu ne plac. Așa cum nici mie nu mi-a plăcut că am ieșit de la guvernare. Doream să mai stăm acolo. Doream să rămânem la guvernare pentru a duce proiectele la bun sfârțit. Colegii noștri, într-o majoritate exemplară, au hotărât altceva, bazat fiind și pe faptul că în alte județe lucrurile degeneraseră demult”, a spus Andrei Gerea, fostul ministru al Economiei, supărat pe decizia luată de partidul său de a ieși de la guvernare și implicit din USL.
Totodată, Andrei Gerea a părut a fi neîncrezător în succesul PNL la alegerile pentru funcția de președintele al Consiliului Județean Argeș și pentru Președinția României.
,,Sunt astăzi aici să susțin PNL, să susțin echipa noastră de candidați pentru europarlamentare și, implicit, să-l susținem pe Crin Antonescu în tentativa impetuoasă de a câștiga Președinția României și să îl susținem pe Iani Popa într-o tentativă la fel de îndrăzneață pentru a câștiga președinția Consiliului Județean Argeș”, a mai spus Andrei Gerea, precum păcătosul din zicala ,,gura păcătosului adevăr grăiește” cu privire la succesul electoral al PNL pentru viitoarele alegeri.
Lucian GHERGUȘ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea