Cătălin Teodorescu vrea să dea Parlamentul pe șefia Consiliului Județean Argeș

# Cătălin Teodorescu: ”Mă bazez, în primul rând, pe electoratul de dreapta, mai numeros decât cel de stânga”. Preşedintele PDL Argeş, Cătălin Teodorescu, şi-a anunţat candidatura pentru şefia Consiliului Judeţean Argeş. Decizia a fost prezentată, mai întâi,  în cadrul şedinţei Biroului Permanent Judeţean al PDL Argeş, desfăşurată joia trecută la Curtea de Argeş. Anunțul a fost reînnoit, cu hotărâre, vineri, la Pitești:
,,Fiind președintele filialei, era normal să îmi asum cea mai grea candidatură. Am 11 ani de politică, nu mă aștept să fie o luptă ușoară, dar cred că va fi una de succes. Nu va fi o campanie agresivă, nu vor fi atacuri la persoană. Campania va fi axată pe a demonstra că în judeţul Argeş banii au fost nu prost, ci foarte prost gestionaţi. Că se pot face foarte multe lucruri dacă banii publici sunt gestionaţi cu respect faţă de contribuabili.” Președintele PDL Argeș a insistat pe nevoia construirii de parcuri industriale care să acorde facilități reale investitorilor, care sa aducă locuri de muncă și venituri la bugetul comunității. Deasemenea, a insistat pe înapoierea județului din punct de vedere al turismului:
”Dacă ne uităm la vecinii Argeşului , realizăm că suntem singurul judeţ fără pârtii de schi. Cetatea Poienari, un simbol pentru întreaga ţară nu este valorificată ca obiectiv turistic. În agricultură aş dori să sprijin înfiinţarea de depozite zonale pentru legume- fructe şi  depozite pentru cereale, în parteneriat cu asociaţii agricole.”
Întrebat despre posibilitatea susținerii unui candidat unic al dreptei, deputatul Cătălin Teodorescu s-a declarat deschis, însă cu o singură condiție: ”condiția este ca acel unic candidat să fiu eu” – lucru greu de crezut, dacă ținem cont de faptul că și Iani Popa și-a exprimat intenția de a ocupa fotoliul lăsat liber de Nicolescu. Teodorescu speră  la o prezență la vot de circa 50%, și pleacă la drum cu hotărârea de a se plasa pe primul loc în cursa spre cel mai râvnit post al județului.
Responsabilii de campanie ai deputatului vor fi secretarul general Dan Bica și - șeful de ostilități – Robert Ion, secretar general adjunct al filialei.
S.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea