„Argeşul are o rată a mortalităţii infantile peste media pe ţară”

# Afirmă Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii. În Argeş, aproape 10 din 1000 de copii născuţi vii mor în primele luni de la naştere. Multe dintre aceste decese ar putea fi prevenite, dacă în spitale condiţiile ar fi altele, spun reprezentanţii asociaţiei” Salvaţi copiii”, care  şi-a propus să sprijine cu aparatură maternităţile din ţară, inclusiv pe cea a Spitalului Judeţean Argeş, în ideea de a ajuta la prevenirea mortalităţii infantile şi pentru a ajuta gravidele şi mamele să aducă pe lume copii sănătoşi.
Cu toate că rata mortalităţii infantile din România a scăzut semnificativ în ultimii ani, ţara noastră se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană (conform celui mai recent raport  pe această temă, realizat de către Unicef, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Banca Mondială şi Naţiunile Unite) cu o rată a mortalităţii infantile de 9.4 la 1000 de copii născuţi vii, confirmată de Institutul Naţional de Statistică. Judeţul nostru stă chiar mai prost la acest capitol.
“Argeşul se situează  peste media pe ţară, cu o rată a mortalităţii infantile de 9.7 la 1000 de copii născuţi vii  (…) Dar lucrurile pot fi schimbate, pentru că o treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame şi copii şi prin dotarea cu echipamente medicale performante a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi.“, consideră Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii.
Asociaţia  a iniţiat, în acest sens, proiectul “Fiecare Copil Contează”, parte a campaniei mondiale Every One, care urmăreşte reducerea mortalităţii infantile în rândul copiilor până la cinci ani. Este vorba despre un proiect ce îşi propune  diminuarea cu 15% a mortalităţii infantile şi a mortalităţii copiilor sub cinci ani, până în  2015. , raportat la anul 2010.
Deja, la nivel naţional au fost derulate mai multe acţiuni menite să combată cauzele prevenibile ale deceselor, printr-o componentă majoră de informare şi educare, atât în rândul viitoarelor mame, cât şi la nivelul fiecărei comunităţi, şi printr-o componentă de intervenţie, care presupune asigurarea unei alimentaţii sănătoase (suplimente nutriţionale) femeilor gravide şi copiilor cu vârsta de până la 5 ani.
În comunităţile în care s-a desfăşurat programul în anii trecuţi, nu s-au mai înregistrat decese în rândul copiilor cu vârsta mai mică de un an.
“Am fost emoţionaţi de zâmbetele minunate ale copiilor şi lacrimile de bucurie ale părinţilor. Ele sunt cele mai sincere expresii ale mulţumirii lor, pe care dorim să le transmitem, la rândul nostru, tuturor susţinătorilor Salvaţi Copiii.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii.
Anul trecut, organizaţia  „Salvaţi copiii” a dotat, în cadrul campaniei pentru reducerea mortalităţii infantille „Bun venit pe lume!”, 18 maternităţi şi secţii de nou-născuţi. Datorită generozităţii contribuabililor care au direcţionat câte 2% din impozitul anual pe venit către această organizaţie, dar şi a donaţiilor din partea unor companii şi persoane fizice, în acest an „Salvaţi copiii”  investeşte 2.074.000 de lei în dotarea altor 27 de secţii de nou-născuţi din Piteşti, Bacău, Braşov, Bucureşti, Reşiţa, Caransebeş, Constanţa, Craiova, Segarcea, Hunedoara, Iaşi, Hârlău, Târgu Mureş, Piatra Neamţ, Petroşani, Roman, Ploieşti, Sibiu, Botoşani, Vatra Dornei, Arad, Timişoara, Vaslui, Focşani şi Cluj Napoca şi în dezvoltarea de programe de educaţie şi suport pentru 5.000 de beneficiari din comunităţi defavorizate.
În Piteşti, acest lucru s-a întâmplat chiar săptămâna trecută, când maternitatea Spitalului Judeţean a fost dotată cu un incubator nou adus aici de preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii, Gabriela Alexandrescu şi  ambasadorul  programului "Fiecare copil contează", Amalia Năstase.
Cristina Stancu


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea