Emilia Ghinescu va cânta pentru copiii cu autism

Sunt puţini oameni, şi ne referim aici la artişti, care acceptă să se implice în campanii umanitare. Emilia Ghinescu, face parte dintre aceste persoane. Celebra cîntăreaţă a acceptat imediat ce i s-a propus acest lucru, aşa că, după Irina Loghin, o altă mare interpretă de muzică populară va veni la Bascov într-un concert de caritate. De data aceasta, spectacolul va fi organizat pentru copiii cu autism. Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism, Casa de Cultură „Adriana Trandafir” din Bascov şi Antena 1 Piteşti şi-au dat mîna pentru a aduce un zîmbet pe chipul copiilor care suferă de această afecţiune.

Spectacolul va avea loc chiar de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Autism, adică pe 2 aprilie, la ora 17.00. Pe lîngă Emilia Ghinescu, pe scena de la Bascov, vor concerta şi ansamblurile folclorice Doina Argeşului şi Doina Bascovului. Toţi banii colectaţi în urma acestui eveniment vor ajunge la Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism, o organizaţie neguvernamentală, non-profit având drept scop sprijinirea copiilor cu autism. „Prin organizarea acestui  spectacol caritabil se urmăreşte strângerea de fonduri din vânzarea unui număr aproximativ de 400 de invitaţii cu caracter de donaţie. Suma colectată va uşura activitatea Asociației Parinţilor Copiilor cu Autism. Această sumă ne va folosi foarte mult la susţinerea orelor de terapie pentru 4 copii ai căror părinţi au o situaţie financiară redusă, susţinerea grupurilor de socializare şi grupurilor de sport (3C-coordonare, concentrare, conştientizare) pentru 6 copii ai căror părinţi au o situaţie financiară redusă, vom achiziţiona materiale pentru dotarea sălii de kinetoterapie dar şi pentru încă 2 sali de terapie ABA, alocarea unei sume de bani din totalul obţinut, în vederea acordării unor cadouri celor 21 de copii, cu ocazia Sf. Sărbători de Paşte”, precizează Andreea Badea, preşedintele A.P.C.A. Argeş.
Fondurile, care vor fi strînse în urma concertului caritabil, vor ajuta mai mulţi copii cu orele de terapie, ai căror părinţi nu au o situaţie financiară foarte bună, se vor achiziţiona materiale pentru dotarea unei săli de kinetoterapie şi pentru două săli de terapie ABA. De altfel, Centrul pentru Copiii cu Autism din cadrul asociaţiei va fi extins, avînd în vedere că se lucrează la capacitate maximă cu cei 21 de copii care beneficiază în acest moment de terapie. Intrarea la spectacol se va face pe bază de invitaţii pe care, doritorii, le pot găsi la Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism Argeş sau, în seara spectacolului, la intrarea în sala Casei de Cultură “Adriana Trandafir” din Bascov. Suportul minim pentru aceşti copii este de 30 de lei. În acest moment, Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism Argeş (A.P.C.A), oferă ajutor unui număr de 21 de copii care suferă de autism, sindromul Down sau hipoacuzie şi retard mintal.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea