Romii din Argeş sunt tot mai mulţi şi mai... nedeclaraţi

# Marian Liţă, inspector pe problemele romilor: ”La Spitalul din Câmpulung, din 5 copii care se nasc, 3 sunt romi” Argeşul numără 34-35 de mii de romi, însă numai 16 mii dintre ei au declarat că aparţin acestei etnii, potrivit inspectorului pe problemele romilor din cadrul Instituţiei Prefectului Argeş. Marian Liţă pune refuzul romilor de a-şi asuma etnia pe seama unor temeri mai vechi şi spune că situaţia dezavantajează etnia romă. Liţă arată cu degetul şi spre primării, despre care spune că se complac în a ignora discrepanţa între cifrele reale şi cele de pe hârtie. Realitatea  e că, în ciuda statisticilor oficiale, în localităţile argeşene cu populaţie mare de romi, numărul celor aparţinând acestei etnii va depăşi în câţiva ani numărul românilor.

Un exemplu relevant este comuna Cetăţeni, unde anul trecut s-au născut 34 de rudari şi doar 2 români, „În acelaşi timp, la Cetăţeni au decedat 32 de români şi 2 romi”, explică primarul Ion Toader . Peste 1000 din cei 3000 de locuitori ai comunei sunt romi - adică, o treime - dar dacă ţinem cont de tendinţe, în câţiva ani proporţiile se vor inversa. Şi nu doar la Cetăţeni.  “N-aş putea spune exact  câţi copii romi se nasc anual în Argeş, pentru că nu toţi  părinţii declară etnica micuţilor, dar vă pot spune care este situaţia în zona Câmpulung, unde la spitalul municipal, trei din cinci copii care se nasc sunt de etnie romă”, explică inspectorul pe problemele romilor din cadrul Instituţiei Prefectului Argeş, Marian Liţă, care estimează că la nivelul judeţului Argeş ar exista 34-35 de mii de romi, deşi declaraţi sunt doar 16 mii.
“La Bughea de Sus, din cei 2200 de locuitori ai comunei,  900 de romi, adică mai mult de 30%; la Cetăţeni, estimăm că numărul romilor este în realitate de 1500,  cu mult peste cel declarat; la Mihăiești sunt, oficial,  în jur de 1000 de persoane care aparţin acestei etnii, iar la Dragoslavele, 700, dar, în realitate, cam peste tot, numărul efectiv al romilor este aproape dublu faţă de cel din documente”, mai spune Marian Liţă.

De ce nu-şi declară romii etnia?

În general romii din comunităţile compacte sunt cei care îşi declară etnia, dar nici aici toţi, ceilalţi se consideră integraţi în rândul românilor şi nu o mai fac, explică specialiştii.
“Mult mai bine pentru ei ar fi să se declare romi,  în primul rând datorită fondurilor pentru dezvoltarea comunităţilor care vin  pe bază de cifre.  E important să ştii că ai într-o comună o populaţie de 1500- 2.000 de etnici romi, cu anumite nevoi, cu anumite lipsuri… Poţi să conturezi mult mai bine problema şi să stabileşti strategia ca să mergi direct la sursă să se remediezi problemele.  Când vrei să faci ceva pentru o etnie, trebuie să ştii câţi sunt acolo! Dacă facem un program pentru 1000 de romi şi ei sunt de fapt 2.000, neglijăm jumătate dintre ei. Ideea e că mulţi se şi tem să spună că sunt romi, au o reticenţă după povestea cu Antonescu,  când au fost discriminaţi şi deposedaţi de bunuri.”, explică Marian Liţă.
Inspectorul pe problemele romilor din cadrul Instituţiei Prefectului Argeş spune că vina pentru discrepanţa dintre cifrele oficiale şi cele reale o poartă şi primarii. „Primarii n-au interes să-i declare pe toţi pentru că  trebuie să angajeze pentru ei mediatori şcolari, mediatori sanitari, experţi pe problemele romilor! Influenţa s-a văzut mai ales la recensământ”, explică inspectorul.
Marian Liţă invocă  situaţia de la Călineşti, unde, la ultimul recensământ s-au declarat drept romi doar 80 de persoane, în condiţiile în care, după spusele inspectorului, în localitate există o comunitate romă ce numără de zece ori mai multe persoane.
“La recensământul din 2002, acolo erau 800 de romi,  în 2011, când s-a făcut o simulare pentru următorul recensământ, s-au identificat 700 de persoane aparţinând etniei rome, dar când s-a făcut recenzarea oficială nu s-au înregistrat decât 80”, argumentează reprezentantul romilor din cadrul Instituţiei Prefectului Argeş, sugerând că ar fi existat o manipulare  din partea recenzorilor. Opinii similare au mai fost însă avansate.
La momentul ultimului recensământ, sociologul Marius Wamsiedel, de la Asociaţia Romani Criss a atras atenţia că modul în care au fost formulate unele întrebări din chestionarul de recensământ a dat bătăi de cap celor care trebuiau să răspundă. ”Este posibil ca ei să nu se regăsească în definiţia care se foloseşte la recensământ. O altă problemă este legată de persoanele care provin din familii mixte din punct de vedere etnic. Dacă tatăl este de etnie romă şi mama este româncă, copilul este greu să fie declarat rom sau român, pentru că nu permite respondentului să aleagă două etnii", spune la sociologul Marius Wamsiedel, de la Romani Criss.
La  Cetăţeni, anul trecut s-au născut 34 de rudari şi doar 2 români. În aceeaşi perioadă au decedat 32 de români şi 2 romi.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea