Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş a redeschis Centrul de Tineret Argeş

După o absenţă de câţiva ani, cauzată, în special, de lipsa finanţării, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş a redeschis Centrul de Tineret Argeş, marţi 8 aprilie 2014, în Anexa Sălii Sporturilor Piteşti, din str. Nicolae Dobrin.
În prezenţa unei asistenţe numeroase, începând cu ora 12.00 a avut loc prezentarea locaţiei, după care s-a comunicat şi discutat calendarul de proiecte care se vor desfăşura în cadrul Centrului de Tineret.
După deschiderea festivă, activitatea Centrului a debutat prin organizarea unor activităţi sportive realizate în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi Argeş, cu participarea voluntarilor, membrilor ONG, copiilor şi tinerilor din centrele de tip familial din municipiul Piteşti: CTF Dumbrava Minunată, CTF Gavana şi CTF Sf. Constantin şi Elena.
De asemenea, după terminarea activităţilor a avut loc o şedinţă cu ONG-urile reprezentative din Argeş: Asociaţia Iniţiative şi Proiecte pentru Tineret Imago Mundi, Asociaţia Youth& Future, Fundaţia Compartir, Asociaţia Clubul Prieteniei, Asociaţia de Dezvoltare Durabilă pentru Tineret Mioveni, A.T.E.N.T Câmpulung Muscel şi A.J.U.T.Ă. Argeş.
Activităţile vizate să se desfăşoară în acest an în cadrul Centrului de Tineret Argeş urmăresc asigurarea serviciilor de informare, consiliere şi consultanţă pentru tinerii care frecventează locaţia, precum şi componenţa de educaţie nonformală: cursuri, campanii, dezbateri tematice, ateliere de lucru, voluntariat, sport etc. Fondurile alocate de către Ministerul Tineretului şi Sportului pentru derularea activităţilor în centru pentru 2014 au fost de 32.000 lei, la care pot fi adăugate fonduri suplimentare din venituri proprii.
”Putem considera că e un nou început pentru noi, redeschiderea Centrului de Tineret şi este încă un obiectiv propus şi atins*, a declarat Laurenţiu Achimescu, Directorul Executiv al DJST Argeş. *E loc şi de mai bine, dar faptul că am reuşit să obţinem fondurile necesare pentru redeschiderea acestui centru, constituie o reuşită în sine. Sunt convins că CT Argeş va răspunde în mare măsură nevoilor pentru care a fost creat”, a concluzionat Adrian Bughiu, Directorul Executiv Adjunct al DJST Argeş.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea