Daniel Constantin, despre efectele inundaţiilor asupra culturilor agricole: “Nu sunt suprafețe extinse compromise”

Prezent la Piteşti  cu prilejul Conferinței Naționale PNDR 2014-2020 "Satul românesc are viitor", ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a vorbit nu doar despre  măsurile din Programul Național de Dezvoltare Rurală, ci şi  despre inundațiile din ultima perioadă şi despre generalizarea sistemului de acoperire din fondurile mutuale a pagubelor produse culturilor. Vicepremierul a explicat că mai îngrijorătoare decât pagubele provocate de precipitaţii este seceta  care “afectează suprafețe mult mai extinse decât inundațiile, din punct de vedere al agriculturii.” Cât despre inundaţii, “urmează să facem o evaluare și vom vedea ce este de făcut. Pe anumite suprafețe, într-adevăr, este prea multă apă. Vom evalua situația la nivel național, din informațiile pe care le avem nu sunt suprafețe extinse compromise până în acest moment, dar ploile au revenit", a declarat la Piteşti, Daniel Constantin.
Ministrul Agriculturii s-a exprimat  şi asupra generalizării sistemului de acoperire a pagubelor produse culturilor din fondurile mutuale, în condiţiile în care  resursele bugetului de stat nu au capacitatea de a acoperi  integral aceste pierderi.
"Cred că este momentul ca fondurile mutuale să intervină ori de câte ori este nevoie, ori de câte ori se înregistrează pierderi de venit. Pentru că mi-aș dori ca statul să aibă în permanență resurse financiare și să intervină cu acele compensații de fiecare dată, dar presupun că nu o să avem la infinit astfel de resurse, și atunci cea mai importantă resursă o reprezintă acest instrument al fondurilor mutuale, în care există o contribuție din fonduri europene, o contribuție de la bugetul de stat și o contribuție a fermierilor. Iar cei care sunt membri în fondurile mutuale primesc exact diferența de pierdere de venit", a explicat , la Piteşti, vicepremierul Daniel Constantin

Compensații pentru cei care renunță la plățile directe și pentru proprietarii de păduri

Cât despre Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru perioada 2014-2020, a cărui promovare a constituit scopul vizitei la Piteşti a ministrului agriculturii, acesta  ar putea avea două măsuri suplimentare, privitoare la acordarea de compensații pentru cei care renunță la plățile directe și pentru proprietarii de păduri.
"Suntem pregătiți să îl transmitem acest program în formă oficială. Mai sunt doar două semne de întrebare cu privire la două potențiale măsuri care ar putea să apară, alături de cele 14 deja existente. Mă refer la acea măsură care prevede compensații financiare pentru cei care renunță la activitatea agricolă, deci renunță la a mai primi plățile directe și atunci oferim acele compensații, dar și la măsura prin care încercăm, pentru prima dată, să introducem anumite compensații financiare din dezvoltarea rurală pentru proprietarii de păduri, pentru că nu pot desfășura, în anumite zone, activități agricole", a declarat ministrul Daniel Constantin.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea