Înaltpreasfințitul Părinte Calinic s-a implicat direct în proiectul social-filantropic ”Campionii Bucuriei”

# Până la sfârşitul anului,  îniţiativa Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului va fi pusă în practică în fiecare protoierie. În protoieria Topoloveni a fost pus în practică, luna trecută, o acţiune social-filantropic, parte a proiectului  ,,Campionii Bucuriei”, proiect  derulat conform hotărârii Permanenței Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului şi cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, urmând ca până la sfârşitul anului, iniţiative similare să aibă loc în toate protoeriile judeţului. Dacă până acum proiectul s-a axat pe activități sportive și culturale, din acest an, iniţiativa a avut în completare dimensiunea socială, atenția fiind îndreptată către familiile defavorizate. La activitatea social-filantropică desfășurată la sfârşitul lunii trecute au participat parohiile din apropierea orașului Topoloveni, beneficiarii fiind aleși în urma unor anchete sociale. Au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave, iar o atenție deosebită au primit bătrânii bolnavi fără familie și copiii pentru care există riscul abandonului școlar.
“Beneficiare au fost 15-20 de familii nevoiaşe, iar acţiunea a fost posibilă prin donaţiile preoţilor, însă în următoarea etapă se vor implica şi enoriaşii parohiilor din zona Topoloveni. Campionii  Bucuriei  vor fi cunoscuţi pe 30 mai 2014” , a declarat protopopul Dan Turturoiu.  În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, au fost împărțite pachete cu alimente, cărți de rugăciuni și calendare bisericești.

Bucurie în casele celor sărmani

Conform programului stabilit în ședința Permanenței Eparhiale, în protoieria Topoloveni, acțiunea socială va continua în următoarele luni ale anului. Şi cum iniţiativa poartă numele ,,Campionii Bucuriei”, credincioșii Eparhiei vor continua să aducă bucurie  în casele celor sărmani. Până la sfârșitul anului, în fiecare lună, proiectul social-filantropic va fi  implementat în fiecare protoierie. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, toate activitățile social-filantropice din cadrul proiectului,, Campionii Bucuriei”, precum și cele sportive și culturale, ce urmează a se organiza în acest an, sunt coordonate de Părintele Arhid. Caliopie Cristian Ichim, consilier responsabil de sectoarele economic-fiananciar și construcții bisericești.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea