Oraşul tinereţii, Mioveni – patru zile dedicate copiilor din acest oraş

# Argentina Culcuş: ,,La Mioveni, după cum foarte bine ştiţi, copiii reprezintă o prioritate a administraţiei publice locale”. Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, administraţia locală din Mioveni a organizat şi anul acesta o serie de manifestări dedicate celor mici. Astfel că, mai ceva ca în basme, timp de patru zile, copiii din Mioveni au fost sărbătoriţi printr-o serie de activităţi culturale, sportive şi artistice.
,,Ziua copilului este un bun prilej de a sărbătorii copilăria, de a aprecia şi de a iubi copiii. La Mioveni, după cum foarte bine ştiţi, copiii reprezintă o prioritate a administraţiei publice locale, care le-a oferit instituţii de învăţământ moderne, un centru cultural modern, unde se ţin toate cursurile gratuite de care beneficiază aproximativ 1000 de copii din Mioveni, două cluburi sportive, unul care promovează sportul de performanţă şi celălalt care promovează sportul de masă. Totodată, copiii din Mioveni se bucură şi de o infrastructură sportivă consistentă şi modernă. În organizarea acestor evenimente dedicate copiilor din Mioveni, şi-au dat mâna toate instituţiile care lucrează cu copiii şi când spun asta mă refer la: şcoli, licee, grădiniţe, Centrul Cultural – Educativ Mioveni, Casa de Cultură a Sindicatelor ,,Dacia” şi cele două cluburi sportive din Mioveni. Toate acestea sunt posibile datorită sprijinului pe care ni l-a acordat domnul primar şi Consiliul Local Mioveni”, ne-a declarat Argentina Culcuş, directorul Centrului Cultural – Educativ Mioveni şi principalul organizator al acestor evenimente dedicate copiilor.

Nicolae Tudose: ,,Mulţumim, în continuare, autorităţilor, pentru că ne dă sprijinul necesar. Avem baze sportive, avem bazinul didactic, construim, în continuare, baze sportive şi cred că mergem pe drumul cel bun”

Programul manifestărilor a debutat vineri, 30 mai, la Centrul Cultural Educativ, unde a avut loc cea de-a II-a ediţie a Festivalului  judeţean ,,De dragul tău, copile...”. Oraşul Mioveni fiind strâns legat de cultura franceză, administraţia locală, în cadrul ceremoniilor dedicate copiilor, a organizat trei manifestări cultural-franceze. Vineri, la ora 12, a fost aniversată Biblioteca Franceză Mioveni ce a împlinit 20 de ani de la înfiinţare. Pentru a rămâne în spiritul francez, la ora 17.00 manifestările s-au mutat la Casa de Cultură a Sindicatelor ,,Dacia” pentru a ceremonia, printr-un spectacol, 25 de ani de activitate a Asociaţiei de prietenie Mioveni – Landerneau. Sâmbătă, la ora 10.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor ,,Dacia” a avut loc ediţia a X-a a festivalului de poezie, cântec şi teatru francez, ,,Anna de Noailles” care, de la an la an, ia o amploare tot mai mare prin numărul crescând de participanţi, nu numai din Mioveni ci din tot judeţul. Sâmbătă, copiii care nu au luat parte la acest festival francez, au participat şi au asistat la o serie de competiţii sportive precum întreceri la volei, minivolei, minifotbal, tenis de masă, oină şi karate, acţiuni organizate de Cluburile Sportive din Mioveni, C.S. Dacia  şi C.S. Dacia Mioveni 2012.
,,Este îmbucurător că prinde tot mai mult contur teza referitoare la disciplina sportivă, la accentul pe activitatea sportivă, pe această disciplină de a deveni o disciplină importantă în cadrul şcolilor. Cred că este foarte important să promovăm această disciplină. Am avut rezultate foarte bune înainte de anii 89, atunci când, probabil, se dădea o mai mare atenţie acestui domeniu. Acum, prin cele două cluburi sportive din  oraşul Mioveni, încercăm să facem acelaşi lucru, să angrenăm cât mai mulţi copii în activităţi sportive. Mulţumim, în continuare, autorităţilor pentru că ne dă sprijinul necesar. Avem baze sportive, avem bazinul didactic, construim în continuare baze sportive şi cred că mergem pe drumul cel bun”, a declarat Nicolae Tudose, preşedintele C.S. Dacia Mioveni 2012.

Ion Georgescu: ,,Investiţia în tineri, în oameni, este o investiţie de succes şi de viitor. Investim în generaţia de mâine, în generaţia care va conduce Mioveniul, şi de ce nu, poate şi ţara”

Duminică, 1 iunie, programul a continuat cu competiţii de şah, fotbal-tenis, darts, cu spectacole susţinute de elevii din oraş şi un concurs internaţional de muzică, ,,Stars of song”. Seara a fost una explozivă, cu multă muzică. În Centrul Civic, de la ora 20.00, a avut loc concertul lui Nicole Cherry şi al Andrei Leonte. Luni, 2 mai, începând cu ora 10.00 vor fi organizate concursuri pentru preşcolari în centrul civic, iar de la ora 17.00, Clubul Veseliei va susţine  un spectacol la Centrul Cultural -  Educativ Mioveni.
,,În aceste zile dedicate copiilor am încercat să organizăm activităţi în care să angrenăm toţi copiii din Mioveni, de la cel mai mic, până la cel mai mare. Am încercat să le dăm importanţa care li se cuvine. Vreau să mulţumesc sponsorilor, vreau să mulţumesc membrilor Consiliului Local Mioveni pentru susţinerea financiară a tuturor activităţilor din această perioadă. Totodată, vreau să mulţumesc tuturor colegilor mei din administraţie care s-au implicat în desfăşurarea acestor acţiuni.
Investiţia în tineri, în oameni, este o investiţie de succes şi de viitor. Investim în generaţia de mâine, în generaţia care va conduce Mioveniul, şi, de ce nu, poate şi ţara”, a declarat Ion Georgescu, primarul din Mioveni şi un susţinător al tinerilor din oraş.
Lucian GHERGUŞ


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea