După 25 de ani de la Revoluţie, comuna Corbi va avea, în sfârşit, reţea de alimentare cu apă potabilă în toate satele

După 25 de ani de la Revoluţie, iată că mai sunt şi cazuri, cei drept, în mediul rural, şi acestea izolate, unde nu există reţea de alimentare cu apă potabilă curentă. Se întâmplă şi în comuna Corbi, unde doar în două sate există reţea de alimentare cu apă, pe care  însă curge apă de râu, fi ind folosită de oameni în activităţile agricole.
Aflându-se la primul mandat, primarul Virgil Baciu, fost om de afaceri, a luat hotărârea de a contracta de la o bancă un credit pentru a introduce reţea de apă potabilă în toată comuna.
,,În ceea ce priveşte introducerea reţelei de alimentare cu apă potabilă vreau să spun că suntem în faza de a organiza licitaţia pentru această lucrare. Aducţiunea ce ţine de localitatea Corbi este gata. Mai au  de adus şi de montat doar staţia de tratare şi de clorinare a apei. Am făcut un credit cu CEC Bank  pentru această investiţie mult aşteptată de cetăţeni. Am luat toate avizele necesare, iar acum ne pregătim să organizăm licitaţia pentru introducerea reţelei de apă în satele: Corbşori, Poduri - Stăneşti şi Pârâieşti. În satele Corbi şi Zghiaburi trebuie doar să racordăm reţeaua existentă la bazinele de acumulare. Pentru  satul Poenărei avem un proiect separat pe care îl vom începe tot anul acesta.
Până la anul, toată comuna va avea reţea de apă potabilă”, ne-a explicat primarul comunei Corbi, Virgil Baciu.

Continuă lucrările de modernizare a drumurilor

Anul trecut primarul Virgil Baciu a pus accent foarte mult pe modernizarea drumurilor comunale, dar şi cele agricole. Şi anul acesta, după cum ne-a declarat, are în vedere modernizarea drumurilor, prin pietruire, fiind o etapă premergătoare asfaltării acestora, dar şi prin turnarea de covor asfaltic pe mai bine de trei kilometri de drumuri comunale.   Până în momentul de faţă, s-a reuşit turnarea covorului asfaltic pe o porţiune de 1,3 km, iar în perioada imediat următoare se va mai asfalta încă 2 km de drum comunal în satul Corbi.
,,Am continuat şi anul acesta campania de pietruire a drumurilor comunale pe care o facem în fiecare an. Această pietruire este ca o etapă premergătoare asfaltării drumurilor comunale pe care ni le-am propus în următorii ani. Mergem din pas în pas cu pregătirea terasamentului. nu am reuşit să ieşim pe drumurile de câmp datorită ploilor. Aceste drumuri agricole au fost pietruite anual, de către noi, fiind esenţiale pentru agricultorii de la noi din comună, care sunt numeroşi. Suntem o comună, zic eu, de oameni gospodari. Anul acesta,  până acum, am asfaltat  aproape 1,5 km, 700m pe strada Poduri şi 600  m pe strada Pârâieşti. Am adus utilajele şi dacă ne lasă Dumnezeu, o să asfaltăm cât de curând şi în satul Corbi aproape 2 km”, ne-a mai declarat Virgil Baciu.

Teren de sport multifuncţional în satul Corbi

Aşa cum a promis tinerilor în platforma program a sa, amenajarea a trei terenuri de sport multifuncţionale, primarul Virgil Baciu, după ce anul trecut a construit un teren de sport multifuncţional în satul  Corbşori, anul acesta a venit rândul tinerilor din satul Corbi să beneficieze de un teren de sport multifuncţional, iar conform previziunilor primarului, dacă vremea va fi prielnică, tinerii vor putea să se joace pe acest teren spre sfârşitul lunii acesteia.
,,Ne-am apucat de construcţia terenului de sport din satul Corbi. Deja este pregătit terasamentul, iar acum aşteptăm să turnăm fundaţia şi placa de beton, dacă ne va lăsa vremea.  Dacă timpul ne permite, cred că până la sfârşitul lunii iunie este gata. Aici, lângă terenul de sport, vrem să facem şi un parc pe fonduri europene prin GAL-ulul din care facem parte şi al cărui preşedinte sunt”, a  mai spus Virgil Baciu.
Lucian GHERGUŞ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea