Argeșeni în Parlamentul României

# 150 de persoane au vizitat Casa Poporului la invitația deputatului Simona Bucura Oprescu. La invitaţia deputatului PSD Simona Bucura Oprescu 150 de argeșeni au vizitat miercuri, 18 iunie, Parlamentul României. Este vorba de 50 de locuitori ai comunei Godeni, 50 locuitori din comuna Titești, precum şi de 50 de pensionari de la C.A.R Pensionari Campulung Muscel aceștia provenind din comunele Balilești, Mihaiești și Stâlpeni.
A fost o vizită de documentare şi de informare cu privire la activitatea deputatului Simona Bucura Oprescu, a Camerei Deputaţilor și a Parlamentului în ansamblul său. Pe parcursul acesteia, argeşenii s-au întâlnit şi cu deputatul Mihai Razvan STURZU, dar şi cu deputata Catalina Elena  STEFANESCU,care au dorit să îi cunoască.
Doamna deputat Simona Bucura Oprescu, i-a primit pe argeșeni în sala de şedinţe a grupului PSD, ocazie cu care le-a dezvăluit celor prezenţi cum functioneaza parlamentul.
Toţi cei 150 de argeşeni au vizitat Palatul Parlamentului, inclusiv sala de plen a Camerei Deputaţilor, fiind însoţiţi peste tot de către Simona Bucura Oprescu. Ei s-au arătat impresionaţi de faptul că toate materialele folosite la construirea Palatului Parlamentului sunt româneşti.
"Sunt bucuroasă că am putut să ofer pentru 150 de argeșeni posibilitatea să cunoască Palatul Parlamentului. Este important că am primit o delegaţie numeroasă care şi-a manifestat interesul în a cunoaşte Parlamentul, precum şi modul cum funcţionează cea mai importantă instituţie a ţării”, a declarat Simona Bucura Oprescu.
Deputatul Simona Bucura Oprescu va continua să invite şi alţi argeşeni să vadă "pe viu" cum se lucrează în Parlament, aşa încât aceştia să poată explica şi în comunităţile din care provin care este rolul forului legislativ al ţării şi în ce constă activitatea deputaţilor.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea