Zilele oraşului Mioveni au scos din casă zeci de mii de cetăţeni

Timp de 10 zile cetăţenii oraşului Mioveni, de la cel mai mic până la cel mai mare, au participat la numeroasele acţiuni organizate de administraţia locală cu prilejul aniversării a 529 de ani de atestare documentară şi 25 de ani de când comuna Colibaşi a devenit oraş. Competiţii sportive pentru toate vârstele, evenimente culturale, concerte, toate aceste acţiuni au scos din casă zeci de mii de cetăţeni care au luat parte la acestea fie ca spectatori, dar şi ca participanţi.

 

Dezvelirea plăcii aniversare

Vineri, 27 iunie, autorităţile locale şi judeţene au dezvelit placa aniversară montată cu prilejul împlinirii a 25 de ani de când comuna Colibaşi a devenit oraş (1989-2014). De asemenea, tot vineri, în cadrul acestei manifestări,  a fost lansat imnul oraşului Mioveni ce  a  fost pus pe note de Andrei Păunescu. Aşa cum ne-a spus compozitorul, cântecul nu este în formă finală. "Chiar dacă are un caracter solemn, melodia are şi o tentă veselă. Nu are nici o tangenţă cu genul de cântec muncitoresc. El a fost conceput să inducă bucuria şi mândria că aparţinem acestei comunităţi.", spune autorul Andrei Păunescu. Imnul este compus, din şase strofe şi un refren. Primele strofe sunt centrate pe localizarea geografica a oraşului, următoarele pe prezentarea trecutului istoric şi pe simbolurile reprezentative.

Imn pentru Mioveni

Pe harta României şi a lumii,
Dintotdeauna, noi suntem munteni
Şi, dacă ţara merge azi prin lume,
O roată-i suntem noi, la Mioveni.

Trudim din greu, mai facem şi cultură
Şi scoatem rodul dulce din pământ,
Iar Dacia, aici, înseamnă, totuşi,
Istorie şi muncă şi cuvânt.

R:  Oraşul nostru ştie ce-i munca,
Am fost şi suntem bravi munteni,
La Bucureşti este volanul,
Dar motorul ţării e la Mioveni.

Istoria nu ne-a lăsat în pace,
N-am vrut să fim obedienţi şi laşi
Şi ne-am redobândit identitatea,
Deşi am fost odată Colibaşi.

Avem biserici, sporturi, şcoli, uzine,
Români curaţi ai scoarţei pământeşti
Şi nu ne calcă nimeni în picioare,
La Câmpulung, la Curte, la Piteşti.

R:    Oraşul nostru ştie ce-i munca,
Am fost şi suntem bravi munteni,
La Bucureşti este volanul,
Dar motorul ţării e la Mioveni.

Istoria ne este seculară,
Din an 1485,
Când cneazul Mihu, cel ce ne-a dat nume,
Ne-a pus în cronici şi ne-a scos din chingi
Şi ne-a-nvăţat ce-nseamnă să învingi.

Pe Argeş curge apa noastră vie,
Din munte către mare, ne-ncetat,
Am fost şi suntem argeşeni pe viaţă,
La fapte n-am făcut nicicând rabat.

Destinul ni-i vecin cu veşnicia,
Aici găsim puterea din atom,
De noi să fie mândră România,
Că punem preţ întâi şi-ntâi pe om.

R: Oraşul nostru ştie ce-i munca,
Am fost şi suntem bravi munteni,
La Bucureşti este volanul,
Dar motorul ţării e la Mioveni.

Lansare de carte la Primăria Mioveni

După dezvelirea plăcii aniversare şi lansarea imnului, manifestările s-au mutat în holul primăriei, acolo unde a avut loc, lansarea volumului ATAŞAŢII MILITARI ROMÂNI ÎN PRIMUL DECENIU INTERBELIC.RAPOARTE”, avându-i ca autori pe prof. univ. Gheorghe Nicolescu (coordonatorul seriei), Simona Bucura Oprescu, Andrei Nicolescu şi Lenuţa Nicolescu.
În prezenţa unei numeroase asistenţe, formată, preponderent, din oficialităţi, cadre didactice, consilieri şi angajaţi ai Primăriei,– lucrarea “ATAŞAŢII MILITARI ROMÂNI ÎN PRIMUL DECENIU INTERBELIC.RAPOARTE”, editată cu sprijinul Primăriei Mioveni şi a Centrului Cultural, a fost prezentată de prof.univ. dr. Gheorghe Nicolescu şi prof. drd. Cornel Popescu .
Volumul, al şaselea din seria dedicată diplomaţilor militari, conţine informaţii extrem de interesante despre ce se întâmpla în statele în care erau acreditaţi  ataşaţii militari (şi nu numai), dar şi despre felul în care era privită România.

Delegaţii din oraşele înfrăţite, prezente la manifestările prilejuite de ,,Zilele Oraşului Mioveni”

Ca şi în anii trecuţi, de “Zilele Oraşului Mioveni”, locuitorii  au avut oaspeţi de peste hotare, mai precis reprezentanţi ai oraşelor înfrăţite. Este vorba de delegaţii din Petrich, Debovo, Nikopol (Bulgaria), Salamina (Grecia), Ankara ( Turcia), Abrantes (Portugalia), Grand Saconnex (Elveția).
Aşadar, de vineri de când au ajuns în Mioveni, membri delegaţiilor au luat parte  la toate manifestările artistice şi de divertisment din programul dedicat acestor zile de sărbătoare ale oraşului.

Interpreţi de muzică populară celebri

Ziua de vineri s-a încheiat cu un concert de muzică populară susţinut de interpreţi de renume şi îndrăgiţi de locuitorii oraşului Mioveni, dovadă fiind numărul foarte mare de cetăţeni care au participat la acest concert. Maria Loga, Mariana Ionescu Căpitănescu, Steliana Sima şi Ansamblu Ciocârlia au adus, vineri seară, buna dispoziţie la Mioveni, în centrul civic ce s-a dovedit neîncăpător.

Memorialul “Vasile Costescu” la şah

Sâmbătă, manifestările au început cu la Centrul Cultural Educativ Mioveni, etajul 1, unde s-a desfăşurat un simultan de şah pentru copii şi adulţi, Memorialul “Vasile Costescu”, în amintirea fostului primar. Această competiţie s-a aflat la ediţia a IV-a şi a fost organizată de Centrul Cultural Educativ Mioveni, Asociaţia Sportivă “Muntenia – 22 Decembrie”, Primăria Mioveni în parteneriat cu Asociaţia Română de Tineret “Muntenia” şi Consiliul Judeţean Argeş.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii oraşului Mioveni

Deşi până anul trecut Zilele oraşului Mioveni au fost sărbătorite în luna august, anul acesta printr-o hotărâre de Consiliul Local s-a luat decizia ca aniversarea să aibă loc în perioada 20 – 29 iunie, dat fiind faptul că pe 29 iunie are loc hramul Catedralei “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, edificiu reprezentativ pentru oraşul Mioveni şi totodată, considerându-se Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel ca fiind ocrotitorii urbei.
Slujba hramului Catedralei Sf. Apostoli Petru şi Pavel a fost oficiată de Î.P.S. Calinic – Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului.

Concert Direcţia 5, Anda Adam, Liviu Hodor şi Mona

Manifestările dedicate ,,Zilelor Oraşului Mioveni” s-au încheiat duminică seară cu un concert de zile mari la care au luat parte zeci de mii de spectatori. Concertul a început la ora 20 şi s-a încheiat spre miezul nopţii cu un splendid foc de artificii.
Aşadar, şi anul acesta locuitorii oraşului Mioveni au avut parte de o mulţime de activităţi, organizate de administraţia locală, la iniţiativa primarului Ion Georgescu, dedicate Zilelor Oraşului în care s-au aniversat 529 de ani de atestare documentară şi 25 de ani de când comuna Colibaşi a devenit oraş.
Având în vedere parcursul ascendent neîncetat al oraşului Mioveni, probabil, peste ani se va aniversa trecerea localităţii Mioveni la statutul de municipiu, obiectiv mult dorit de primarul Ion Georgescu, şi, de ce nu, capitala regiunii.
Lucian Gherguş

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea