Protest inedit la Poiana Lacului

# Localnicii au construit un pod... de hârtie, pentru că cel din beton este impracticabil. Din cauza inundațiilor care au avut loc în urmă cu două luni, structura de rezistenţă a podului  din  Poiana Lacului, situat pe DN 67B, a cedat, iar circulaţia a devenit impracticabilă. La ora actuală,  şoferii care tranzitează Poiana Lacului, dar şi locuitorii comunei trebuie să ocolească 30 de kilometri ca să poată să ajungă la destinaţia dorită.  Ion Dumitrache, edilul localităţii Poiana Lacului, și  localnicii sunt foarte nemulțumiți de lipsa de implicare, atât a conducerii CNADNR, cât și  a autorităților județene care, deși au

promis că vor aloca bani pentru refacerea podului de pe DN 67B,  nu au făcut nimic în acest sens până în prezent. La cererea locuitorilor, primarul Ion Dumitrache a organizat, duminică, 6 iulie, un protest inedit -  construirea unui pod de hârtie peste cel avariat. La eveniment au fost prezenţi edilul Ion Dumitrache şi un număr impresionant de cetăţeni ai comunei, care au cerut în mod paşnic implicarea autorităţilor pentru rezolvarea problemei.

“Din partea autorităţilor nu a venit nimeni; dânşii scriu pe hîrtie şi scriu numai minciuni şi promisiuni. Oamenii au fost impresionaţi de desfăşurarea de forţe din Poiana Lacului; jandarmerie şi poliţie n-a fost niciodată, nu ştiu ce s-a întâmplat, ce s-a crezut că se va face aici…Cetăţenii sunt linistiţi, sunt civilizaţi, a fost un protest liniştit, în care doar ne-am spus păsul. După acest eveniment, dacă săptămâna viitoare nu se apucă de drum, vom ajunge în faţa prefecturii şi, apoi, la Guvern ,’’a declarat Ion Dumitrache primarul comunei Poiana Lacului. L.S

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea