Îmbrățișarea ”Miresei negre”

Carte-incantație, carte-rugăciune, jurnal de viață, mușcată de piept de-o tumoră crescută parcă peste noapte, volumul de proză ”Mireasa Neagră” a apărut anul acesta, la Editura ”Tiparg”. Marin Ioniță, autorul iubit de zei și de femei, scrie dintr-o suflare, la granița dintre genurile literare, despre calvarul suferinței fizice îndurate, dar mai ales despre succesiunea pragurilor sufletești, praguri de înțelegere, pe care a fost nevoit să le depășească, tocmai pentru a face față onorabil Marii Treceri.
Evocarea personalităților întâlnite, deopotrivă a celor ocoliți de faimă, însă nu mai puțin importanți pentru devenirea lui ca om, rememorarea contextelor grave și a întâmplărilor cu coloratură romantică, jocul confuz cu trecutul și cu prezentul, oscilația între dimensiuni, între realitate și vis fac din ”Mireasa Neagră” o carte de referință din creația lui Marin Ioniță.
Lansarea din după-amiaza de 3 iulie, de la Biblioteca Județeană Argeș, a reunit generațiile de elevi care i s-au risipit printre degete, după ce degetele sale vor fi avut totuși răgazul să le modeleze, cât de puțin, fie mintea, fie tiparul emoției. Așa se face că evenimentul, care a durat aproape trei ore, a fost pigmentat de intervențiile profesorilor Constantin Vărășcanu, Olga Halibei, Allora Albulescu (acompaniată la vioară de Allessandro Sighicelli), toți - foști elevi, de asemenea de Bianca Iancu, susținută de grupul de domnișoare-poete de  la Cenaclul ”Sind-Junior”.
Calde, unele de-a dreptul entuziaste, altele nostime au fost luările de cuvânt ale profesorilor Catrinel Popescu, Gheorghe Soare, Vasile Ghițescu, Mihail Ghițescu, Cezar Bădescu, cea a avocatului Răzvan Gheorghiu, a publicistului Gheorghe Frangulea, plină de patos - lectura actorului Puiu Mărgescu și insolit - darul oferit de pictorul olandez Leo van Sluis, o gravură recentă, concepută special pentru aniversarea maestrului, care va împlini 85 de ani, în ziua de 10 iulie.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea