Dumitru Tudosoiu, inspector general ISJ Argeş: ”Planul remedial de meditaţii nu funcţionează!”

Recenta ordonanţă de urgenţă care a modificat Legea Educaţiei stipulează, printre altele, că se va putea organiza a treia sesiune de Bacalaureat, dar şi meditaţii instituţionalizate la liceu pentru cei care au picat Bac-ul. În Argeş, meditaţiile remediale nu sunt însă o noutate. Ele au fost introduse de doi ani,  însă receptivitatea faţă de acest gen de pregătire fost neaşteptat de mică. Inspectorul general al ISJ Argeş, Dumitru Tudosoiu, cel care, anul trecut, a monitorizat această activitate, explică, pentru Atitudine în Argeş, de ce rezultatele au fost sub aşteptări.
Prin ordonanţa publicată marţi în Monitorul Oficial, s-a dorit corectarea mai multor erori şi prevederi insuficient de bine fundamentate din Legea Educaţiei.  Printre  principalele modificări aduse legii se regăsesc posibilitatea organizării celei de-a treia sesiuni a examenului de Bacalaureat şi meditaţiile instituţionalizate pentru pregătirea  absolvenţilor de clasa a XII-a care nu au promovat Bacalaureatul.  Meditaţiile pot fi organizate în licee sau instituţii de învăţământ superior, ideea fiind aceea de a le acordă sprijin concret acestor elevi, plata profesorilor urmând a fi asigurată fie din finanţarea de bază, fie din alte surse de finanţare, precum programe pe fonduri structurale accesate de minister.
În Argeş, ideea a fost introdusă  şi testată  cu mult înainte de  fi prinsă în acest act normativ, însă rezultatele n-au fost tocmai cele aşteptate.
“Am avut şi avem un plan remedial de meditaţii destinat elevilor care în sesiunea din vară a examenului de Bacalaureat   n-au reuşit să obţină medii peste 5.  Profesorii au răspuns pozitiv acestei idei, însă receptivitatea n-a fost aceeaşi în rândul elevilor. Anul trecut, am monitorizat personal  această activitate şi am ajuns la concluzia că, din acest punct de vedere, nu funcţionează. Dintr-un grup de 15 elevi,  spre exemplu, veneau la meditaţie unu-doi, în condiţiile în care profesorii făceau voluntariat ca să facă posibile aceste pregătiri.”, explică, pentru Atitudine în Argeş,  Dumitru Tudosoiu, inspector general ISJ Argeş.
Meditaţiile instituţionalizate  nu vor  însă avea efecte… negative asupra tradiţionalelor  meditaţii practicate la scară largă, care merg mai departe.
“Meditaţii se fac dintotdeauna şi îşi au rolul lor. Nu e nimic anormal dacă ele sunt făcute fără  presiuni asupra elevilor, dacă sunt morale,  legale, fiscalizate….”, mai spune  Dumitru Tudosoiu,
O altă modificare avută în vedere de Minister se referă la  posibilitatea prelungirii învăţământului profesional, peste limita de 3 ani, dacă agentul economic organizator al programului consideră necesară această măsură. Acest aspect va fi reglementat printr-un ordin de ministru referitor la structura planului de învăţământ.
De acum încolo, învăţământul postliceal poate fi organizat în şcoli postliceale sau colegii postliceale, în cadrul liceelor cu personalitate juridică sau în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate.

Se extinde programul "A doua şansă"

„A doua şansă”, programul adresat persoanelor care nu au frecventat şcoala sau care au abandonat şcoala şi au depăşit limita de vârstă pentru încadrarea în învăţământul obligatoriu, se extinde pe toate nivelurile de învăţământ preuniversitar obligatoriu, nu doar la nivel gimnazial. În plus,  elevii nu vor mai fi obligaţi să plătească pentru eliberarea actelor de studii.

Norma didactică, redusă

Referitor la   profesori, norma didactică pentru cadrele didactice cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I şi cel din corpul profesorilor mentori, se poate reduce cu 2 ore, săptămânal (de la 18 la 16 ore), fără diminuarea salariului.
“Reducerea  normei  este mai degrabă o îndreptare  a legii educaţiei din 2011” mai spune Tudosoiu.
Anual, la nivelul unităţii de învăţământ preuniversitar, se va realiza, în baza unei metodologii stabilite de Minister, evaluarea personalului didactic de predare şi didactic auxiliar.
Titularizarea cadrelor didactice se face pe baza unui concurs organizat de inspectoratele şcolare, cu metodologie elaborată de Ministerul Educaţiei.

Şi în consiliile  de administraţie ale şcolilor vor avea loc unele schimbări

Preşedintele Consiliului de Administraţie va fi directorul şcolii, iar la şedinţele consiliului vor fi invitaţi reprezentanţi ai sindicatelor. În plus, dacă tematica o cere, vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai elevilor, iar deciziile pot fi luate şi în prezenţa a jumătate plus unu din membri, în acest caz fiind necesar votul a două treimi din membrii Consiliului de Administraţie.
Completarea în acest sens a  legii este  legată de îndreptarea unui neajuns, acela că în multe unităţi de învăţământ nu se putea constitui (conform prevederilor iniţiale exigente  din Legea Educaţiei) Consiliul de Administraţie.

Reglementarea numirii directorilor de către inspectorate

Inspectoratul şcolar are obligaţia să coordoneze procesul de ocupare a posturilor de conducere, iar în comisie  va exista numai un reprezentant al inspectoratului. Ceilalţi membri sunt desemnaţi de Consiliul profesoral, Consiliul de Administraţie al şcolii şi autorităţile locale.

Rămân, în continuare, de rezolvat  multe probleme

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a transmis într-un comunicat de presă că apreciază faptul că Guvernul a aprobat  Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii Educaţiei Naţionale, prin care se rezolvă o parte din multiplele probleme cu care se confruntă sistemul de învăţământ preuniversitar, însă ea nu rezolvă problemele majore din educaţie, cum ar fi: salarizarea nemotivantă a personalului din învăţământ; posibilitatea de pensionare înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea pensiei, aşa cum se întâmplă în ţările civilizate, pentru cadrele didactice a căror sănătate nu le permite să rămână la catedră până la împlinirea vârstei standard de pensionare; necesitatea elaborării unui Statut al personalului didactic; debirocratizarea sistemului de învăţământ; depolitizarea funcţiilor de conducere;  reforma curriculară.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea