Salt spectaculos de promovabilitate al Bacalaureatului de anul acesta la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Colibași

Până în anii trecuți Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Colibași făcea parte din cadrul liceelor cu un grad de promovabilitate al bacalaureatului foarte scăzut. Dacă ne uităm în istoric, vedem o promovabilitate de la 4% în anul 2011 până la 28,40% în anul 2013 ceea ce reprezintă o promovabilitate extrem de scăzută. Însă, anul acesta Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Colibași s-a autodepășit, ajungând la un procent de promovabilitate al bacalaureatului aproape dublu față de cel de anul trecut, 55,12%, situându-se pe poziția a treia dintre liceele tehnologice de la nivel județean, primele două poziții fiind ocupate de Liceul Tehnologic Armand Călinescu Pitești cu 56,81% promovabilitate și Liceul Tehnologic Costin D. Nenițescu Pitești cu 55,28%, fiind foarte aproape de cea a Liceului Tehnologic din Colibași. Totodată, anul acesta elevii liceului din Colibași au reușit să obțină și trei note de 10 la matematică și 15 note cuprinse între 9.00 și 9.99.
De menționat este faptul că anul acesta și administrația locală din Mioveni, prin vocea primarului Ion Georgescu, i-a acordat o atenție deosebită acestui liceu, angrenându-l în mai multe proiecte. Un proiect, care probabil i-a influențat pe elevi să conștientizeze că este important să obțină rezultate bune, este cel pus la cale de primarul Ion Georgescu împreună cu conducerea Uzinei Dacia și care presupune școlarizarea în cadrul Uzinei, iar în urma rezultatelor evaluării, absolvenții să se poată angaja în Uzina Dacia.
În același timp, conducerea liceului din Colibași spune că rezultatele obținute la bacalaureatul de anul acesta se datorează și programului de pregătire suplimentar pe parcursul anului școlar 2013 – 2014 ce s-a desfășurat în afara orelor de curs la toate disciplinele de bacalaureat, punându-se accent foarte mult pe Matematică și Limba Română.
Lucian GHERGUȘ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea