Artista daneză Sonja Lucien, în premieră la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș

În perioada 16-25 iulie 2014, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș organizează expoziția Picturi și desene, a artistei daneze Sonja Lucien. Vernisajul expoziției a avut loc miercuri, 16 iulie, de la ora 18.00, în holul central al bibliotecii. Publicul prezent la vernisaj a avut oportunitatea de a admira tablourile artistei prin intermediul unor ochelari 3D, care creau senzația că realitatea expusă în pictură era mult mai aproape de fiecare privitor.
La vernisaj au vorbit poeta Denisa Popescu, academicianul George Păun și Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Județene Dinicu Golescu Argeș.
Despre lucrările artistei, poeta Denisa Popescu a ținut să precizeze faptul că «la prima impresie, par pline de lirism. Tușa plină de culoare este nota predominantă. Artista Sonja Lucien este o artistă introvertită și lucrările sale sunt profund spiritualizate. Dacă ar fi să găsim un subtitlu al acestei expoziții, ar fi următorul: „Legendele Nordului văzute de un trăitor în postmodernitate”. Încleștarea reprezintă sursa emoțiilor ei.»
Octavian Mihail Sachelarie a afirmat: „Sonja Lucien este o artistă foarte greu de cuprins în tipare. În lucrările sale există maniere diferite de a vedea ființa umană. Ochelarii 3D vă aduce un nou univers. Din punctul meu de vedere, sunt mult mai familiarizat cu unele tablouri, pentru că sunt unele studii de caz în domeniul psihanalizei. Sunt experiențe personale. În această expoziție sunt foarte puține tablouri care nu au o figură umană. Multe tablouri se salvează prin culoare. Ea este o persoană optimistă, dat fiind faptul că scrie și realizează cărți și ilustrații pentru copii. Coloritul este extraordinar și concură la o expoziție aparte prin tema pe care dorește să ne-o prezinte. Este una dintre cele mai interesante expoziții pe care am găzduit-o la bibliotecă.”
Academicianul George Păun ne-a vorbit despre omul Sonja Lucien: „Atunci când nu poți vorbi de opera cuiva, e mai bine să vorbești despre persoană. Sonja este a treia oară prezentă în Curtea de Argeș, la Clubul Iubitorilor de Cultură din Curtea de Argeș. Tablourile trebuie privite pe îndelete. Ochelarii 3D scot din tablou forme, imagini. La fel de bine pot fi privite și fără ochelari, pentru a explora ceea ce este dincolo de suprafața tabloului. Este o expoziție autobiografică.”
Despre lucrările sale, artista Sonja Lucien a declarat: „Este vorba de explorarea propriilor emoții de la cele mai înalte zone și până în cele mai adânci. Mesajul este următorul: Să privești în tine însuți și să nu-ți fie teamă de ceea ce vezi! Fiecare persoană are și părți bune și părți rele și în asta constă perfecțiunea umană. Eu nu consider că perfecțiunea înseamnă doar ceea ce este bine. Picturile mele sunt pentru fiecare dintre voi. Sper să vă bucurați de emoțiile mele și să regăsiți în ele pe ale dumneavoastră. Emoțiile mele sunt și ale dumneavoastră.”

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea