”Umor din culpă” marca Daniel Militaru

Atitudine în Argeş şi-a propus să vă descreţească frunţile, prezentându-vă, în serial, creaţiile talentatului umorist argeşean Daniel Militaru, membru al Cenaclului Umoriştilor al Uniunii Scriitorilor, laureat al mai multor concursuri de satiră şi umor,  cel care a reuşit să aducă zâmbetul pe buzele românilor în “Epoca de aur” şi continuă să o facă şi astăzi. Iată câteva aforisme din volumul “Umor din culpă”.

• Iniţial am crezut că mi-a pus Dumnezeu mâna-n cap. Habar n-aveam că ciorile îşi pot face necesităţile şi-n zbor.
• Viaţa lui a fost o tragedie. A scris-o şi a avut mare succes cu ea. Post mortem.
• Dacă eşti sensibil, te doare cumplit când cineva îţi bate obrazul cu degetul.
• Bucuria are o limită. Atunci când afli că te-ai bucurat degeaba.
• Relaţia lor a fost corectă, bazată pe deviza „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Acum, ambii sunt cu ochii scoşi şi fără dinţi în gură.
• O singură boală, dintre toate, va reuşi să mă răpună. Cât timp se bat între ele pentru supremaţie, eu îmi văd liniştit de viaţă.
• Dacă a trecut un an de când o cunoşti şi n-ai cerut-o de soţie, las-o! Ori nu te interesează, ori eşti deja căsătorit.
• O babă a fost violată. Şi de un an de zile aşteaptă sărmana să se facă reconstituirea.
• După ce amanta i-a dat papucii, nevastă-sa i-a dat pijamaua.
• Şi-a cumpărat ieftin o maşină, puţin rulată. Pe toate părţile!
• Oferă meditaţii la matematică, orice nivel. Chiar şi între etaje.
• A rămas nemăritată. Pentru a nu ştiu câta oară!
• A dat spre publicare o scurtă poezie, dar a apărut un volum. Culmea e că din ditamai volumul, tocmai poezia lui lipseşte.
• Pentru a mai reduce din pierderi, s-a hotărât să muncească mai puţin.
• La grădina zoologică a rămas la cuşca maimuţelor. S-au găsit de neamuri.
• S-a căţărat pe scara valorilor, sărind mai multe trepte. Ultima săritură l-a propulsat în gol.
• Cel ce conducea din umbră n-a putut fi scos niciodată la lumină.
• Nu este mulţumit de viteza cu care înaintează. Cel în a cărui cârcă s-a urcat merge prea încet.
• Cel ce s-a îmbogăţit din defrişat pădurile nu s-a compromis, sădind măcar un pom.
• Când a văzut-o cu seringa-n mână, de frică, bolnavul a luat-o la fugă. Pe ditamai asistenta.
• Cel ce a spart gheaţa s-a dus pe copcă!
• Tăvălugul vieţii a trecut de atâtea ori peste el, până l-a făcut afiş.
• Pentru că orice început e greu, începea toate lucrurile de la coadă.
• Când s-a măritat, a crezut că l-a prins pe Dumnezeu de picioare. La scurt timp a văzut că l-a apucat pe Dracu de coadă.
• Întrucât avea inima prea sensibilă, a înlocuit-o cu o inimă de piatră.
• Cu primii bani stânşi din cerşit şi-a cumpărat un pistol. Şi de atunci nu s-a mai milogit de nimeni.
• Oricine poate vorbi. Dar poate să tacă, dacă este bine plătit.
• Îi plăcea când îi miroseau ciorapii a bani.
• Deşi nu mai ţine la băutură, nu se poate despărţi de ea.
• El i-a oferit inima. Bucuroasă că a întâlnit un donator de organe, i-a spus că l-ar aprecia dacă ar dona-o tatălui ei.
• Viaţa lui mai atârna de-un singur fir. Şi ăla, legat la curent.
• Deoarece creditorii îl urmăreau peste tot, s-a hotărât să se mute pe lumea cealaltă.
• Numai el conducea maşina. Ea stabilea doar destinaţia.
• Nu spune niciodată nimic, deşi vorbeşte într-una.
• Unii cred că să ai bun simţ înseamnă să te simţi bine.
• Întrucât au divorţat, nici nu s-au mai dus să scoată verighetele de la amanet.
• E greu de scris un aforism nou, acum, când oamenii gândesc de atâtea mii de ani.
• Deşi avea dreptate, judecătorul a hotărât că n-o merită.
• Deşteptul trebuie să-şi poarte singur de grijă. Numai pe proşti îi ocroteşte Dumnezeu.
• Întrucât dorea să fie răsplătit pentru ideile sale tâmpite, a fost internat la balamuc.
• Dacă noaptea toate pisicile sunt negre, ziua nu toate pisicile sunt albe.
• Toţi oamenii intră în pământ. Dar, dintre ei, prea puţini mai intră şi-n istorie.
• Vorbiţi pe înţelesul copiilor. Altfel, riscaţi să vă dea dreptate prea târziu.
• Dacă actorii n-ar fi interpretat cu talent personajele din Hamlet, Shakespeare ar fi rămas necunoscut.
• Cu cât gândesc mai mult, mă pot închina mai puţin.
• După ce au muncit cot la cot, unii au primit… cotul.
• O ghicitoare în stele mi-a prezis că o să văd în viitor numai stele verzi.
• Era intrigat că banii nu l-au propulsat pe scara valorilor, neştiind că pe această scară urcă omul, nu banii lui.
• Întrucât nu era un tip credul, de multe ori nu credea nici în vorbe adevărate.
• Viaţa e frumoasă, dacă nu duci grija zilei de pâine.
• Dacă ai părinţi înţelegători, ai parte de copilărie… toată viaţa lor.
• Avea probleme cu memoria mult mai grave decât alţii. Nu uita absolut nimic.
• Dumnezeu dă oamenilor zile. Dar, nu dă la toţi bani, să şi le ducă.
• Viaţa e frumoasă din multe puncte de vedere. Păcat că ne ocupăm de celelalte puncte de vedere.
• Aflând că se plăteşte impozit pe proprietatea intelectuală, multe mame nu mai vor să nască genii.
• Eu mă-nchin rar. Doar la marile catastrofe. În ultimul timp, m-am închinat alarmant de des.
• Sărea mereu în ajutorul vecinului care nu putea singur să bea o ladă cu bere.
• El i-a oferit inima. Ea a acceptat-o, să o aibă de rezervă.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea