Spaniolii se ţin scai de capul lui Nicolae Ivănescu

# ULUITOR!!! Anunţul  privind intrarea în insolvenţă a Silva Grup a fost publicat în ziarul… “Bună ziua Iaşi!” # Metoda  de dribling a  creditorilor Silva Grup ar putea da dea greş cu Grupo Pra S.A. Reţeta prin care  Nicolae Ivănescu îi împiedică pe creditorii Silva Grup să-şi  mai poată recupera creanţele a mers ca …ulciorul la apă!  Până a dat de Grupo Pra S.A., creditorul care a demascat în instanţă  metoda, la limita legii, prin care  Nenea a păstrat   departe de ochii creditorilor  intrarea în insolvenţă a Silva Grup,  mai exact, în cazul de faţă, până după expirarea termenului până la care firma spaniolă se putea

înscrie la masa credală a debitoarei. Spaniolii arată că publicarea formală a anunţului  privind intrarea în insolvenţă a Silva Grup în ziarul “Bună ziua Iaşi” a fost de rea credinţă. La fel şi necomunicarea creditorilor către administratorul  judiciar al firmei debitoare. Instanţa va decide, pe 20 august,  dacă Grupo Pra S.A. se poate înscrie la masa credală a Silva Grup cu cei 1,5 milioane de lei revendicaţi.

Firma spaniolă Grupo Pra S.A., una dintre victimele abilului şi prolificului om de afaceri argeşean, Nicolae Ivănescu, proprietar de terenuri silvice şi domenii de vânătoare, a ratat termenul  de înscriere în tabelul creanţelor cu suma pe care o are de recuperat de la Silva Grup-societate aflată în stare de insolvenţă, conform încheierii nr. 1905/ 07.11.2012 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş.   Nu întâmplător, însă, pentru că, se pare, spaniolii au cam fost voit lăsaţi în ceaţă. Silva Grup avea obligaţia, pe care nu şi-a îndeplinit-o, de a  înainta lichidatorului judiciar lista creditorilor  săi, astfel încât acesta să-i notifice cu privire la termenul de înscriere în tabelul creanţelor.
Mai mult, deşi legea prevede publicarea intrării în insoLenţă într-un ziar de  largă circulaţie,  anunţul a apărut  în publicaţia “Bună ziua Iaşi” accesibilă doar potenţialilor creditori din judeţul cu pricina… departe de ochii administratorilor Grupo Pra SA, cetăţeni spanioli, cu domiciliul în Spania.
Reprezentanţii Grupo Pra SA au aflat întâmplător  de starea de insolvenţă a Silva Grup, după expirarea  termenului de înregistrare a creanţelor, în urma unor verificări întâmplătoare  efectuate cu privire la partenerii săi de afaceri. Avocaţii firmei spaniole arată că procedura de notificare  faţă de deschiderea insolvenţei  n-a fost legal constituită.
"Nu ne-am putut înscrie până acum la masa credală, întrucât, fiind o persoană juridică de  naţionalitate spaniolă, am aflat cu mai puţin de 15 zile în urmă de deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de Silva Grup, neavând nici posibilitatea de a accesa Buletinul procedurilor de insolvenţă, neprimind nici notificarea prevăzută la articolul 61/Legea 85/2006”, se arată în cererea depusă de Grupo Pra SA la Tribunalul Comercial Argeş.
Reprezentanţii firmei spaniole mai arată că administratorul judiciar a învederat că nu i-a fost precizat de către administratorul statutar nici lista creditorilor, nici lista documentelor contabile din care să reiasă  respectivele creanţe, astfel că  notificarea  s-a realizat  prin publicarea doar în buletinul procedurilor de insolvenţă.
Altfel spus, firma spaniolă nu a putut fi identificată ca şi creditor de către administratorul judiciar şi nici notificată din cauza lipsei respectivelor documente.
După 7 luni în care cauza a  tot fost amânată,  pe 20 august 2014, SC Silva Grup este chemată, împreună cu lichidatorul judiciar, în instanţă, la Tribunalul Comercial, pentru eventuala repunere în termenul de depunere a declaraţiilor de creanţă a Grupo Pra.

Decizia instanţei ar putea lăsa o gaură de 1,5 milioane euro în buzunarele lui Nicolae Ivănescu

Firma spaniolă cere înscriere la masa credală a SC Silva Grup cu suma de 1,5 milioane euro, reprezentând valoarea cu care Grupo Pra SA a garantat în numele SC Silva Grup SRL jumătate dintr-un împrumut în valoare de 3 milioane de euro, acordat de HVB Ţiriac Banc (devenită Unicredit Ţiriac Banc SA). Pentru că  Silva Grup nu a plătit decât câteva rate din credit, Unicredit Ţiriac Banc a executat garanţia către Banco Popular  SA Spania, care a transferat suma solicitată către HVB Ţiriac Banc SA, în baza creditului acordat  către Silva Grup SRL. La rândul său, Banco Popular SA Spania a reţinut suma transferată către Unicredit Ţiriac Banc din conturile subscrise aflate la banca menţionată.

***

Un alt creditor Silva Grup sugerează că ar exista un aranjament între Nicolae Ivănescu şi Argeş Insolv SPRL, lichidatorul societăţii comerciale

Printre cei care au depus în instanţă cereri de intervenţie, solicitând respingerea  declaraţiei de creanţă şi a cererii  de repunere în termen formulate de firma spaniolă Grupo Pra, se află, evident, Nicolae Ivănescu, patronul Silva Grup (şi, în acelaşi timp, unul dintre creditori!!!) şi Bergerat Monnyeur, un alt creditor al firmei debitoare. De data aceasta, cei doi se găsesc de aceeaşi parte a baricadei, pentru că niciunul dintre ei nu are interes  ca spaniolii să se poată înscrie la masa credală cu cei 1,5 mil euro.

În altă ordine de idei însă,  Bergerat Monnyeur are de împărţit câte ceva cu Nicolae Ivănescu.
În urmă cu ceva timp, reprezentanţii Bergerat Monnyeur au depus contestaţie împotriva hotărârii Adunării Generale a Creditorilor Silva Grup, sugerând că Nicolae Ivănescu - în acelaşi timp patron şi creditor al firmei aflate în lichidare - ar trage iţele falimentului societăţii în detrimentul celorlalţi creditori. Contestaţia face referire la Raportul lichidatorului  judiciar privind situaţia debitoarei (Silva Grup)

O serie de nereguli sesizate

Reprezentanţii Bergerat Monnyeur arată că n-au existat alegeri pentru stabilirea preşedintelui creditorilor şi contestă, printre altele, felul în care s-a votat în Adunarea Creditorilor, precum şi componenţa Comitetului Creditorilor în care figurează şi numele lui Nicolae Ivănescu, patronul Silva Grup.
“Contestăm întrunirea majorităţii necesare pentru desemnarea Comitetului Creditorilor în următoarea formulă «format din 5 creditori  şi anume AJFP, Paraschiv Marian, SC Bergerat Monnyeur,  ITM şi Ivănescu Nicolae». Contestăm astfel formarea unui comitet format din 5 membri cu desemnarea creditorilor Paraschiv Marian şi Ivănescu Nicolae şi faptul că nu se face dovada unei majorităţi impuse de lege pentru desemnarea comitetului în această compunere”, se arată în contestaţie.
Aceeaşi firmă a cerut instanţei să constate nelegalitatea  hotărârii adunării creditorilor care a desemnat drept lichidator judiciar firma Argeş Insolv SPRL, argumentând cu faptul că nu a fost supus aprobării cuantumul onorariului  pe care îl încasează lichidatorul şi că ar fi vorba de o indemnizaţie uriaşă (3000 lei/lună, plus 12% din valorificarea bunurilor debitoarei), valoare în spatele căreia n-ar sta lucruri tocmai curate, mai ales că, în paralel, fusese propusă o altă firmă care cerea un onorariu la jumătatea celui plătit lichidatorului ales.
Interesant de amintit  că Argeș Insolv SRL este deținută de vechiul prieten al lui Nicolae Ivănescu, Petre Motrun, din Câmpulung, fost șef al securității comuniste din zona de baștină. Numele lui Petre Motrun este legat de aproape toate insolvențele și falimentele unde apare și numele lui Ivănescu, cel mai răsunător fiind dosarul Societății de Turism Muntenia S.A.

“Un act în frauda intereselor creditorilor”

În contestaţia amintită se arată că “stabilirea indemnizaţiei de 12% din valoarea bunurilor debitoarei este nejustificat de mare şi reprezintă un act în frauda intereselor creditorilor”, firma contestatară sugerând  o legătură între patronul Silva Grup, Nicolae Ivănescu (cel care, iată, are un cuvânt de spus şi în Comitetul Creditorilor) şi lichidatorul judiciar, în detrimentul adevăraţilor creditori ai Silva Grup.
Cristina Stancu


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea