Venit să împartă microbuze electorale la Piteşti, Liviu Dragnea a fost huiduit de foştii salariaţi ai Arpechim

Aflat, miercuri, în vizită la Piteşti pentru distribuirea a 15 microbuze şcolare, vicepremierul Dragnea s-a lovit de furia foştilor angajaţi ai combinatului Arpechim. Foştii salariaţi  de la Arpechim au organizat o mişcare de protest chiar în Piaţa Vasile Milea, locul din care s-a făcut şi distribuirea microbuzelor către primăriile beneficiare. Protestatarii, care fac parte din grupul celor care urmează să fie executaţi silit pentru recuperarea banilor pe care i-au primit de la OMV, sub formă de prime pentru murături, şi-au exprimat indignarea faţă de Guvern şi şi-au vărsat supărarea pe vicepremierul Dragnea, în timp ce acesta se îndrepta către primarii care aşteptau înmânarea cheilor pentru microbuzele şcolare. "Tu şi Ponta aţi nenorocit judeţul, iar acum veniţi să ne daţi  pomeni electorale!" i-au strigat oamenii vicepremierului.  La vizita de miercuri trebuia să participe şi premierul Victor Ponta, care şi-a anulat prezenţa pe ultima sută de metri.

Microbuzele, umplute cu elevi aduşi din vacanţă

Câţiva dintre primarii localităţilor beneficiare ale microbuzelor s-au gândit să-i cheme pe copii de-acasă pentru festivitatea electorală. Aşa că i-au îmbrăcat în uniforme şi i-au ţinut vreo două ore prin Piaţa Milea până la înmânarea către primari a cheilor microbuzelor de către vicepremierul Dragnea. Cu o zi înainte, marţi, 19 august, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Grigore Tecău s-a aflat, împreună cu autorităţile administrativ-teritoriale, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în vederea ridicării unui număr de 15 microbuze şcolare, rămase din primul lot aferent judeţului Argeş. 
De microbuze vor beneficia elevii din comunele: Albota, Bascov, Budeasa, Bârla, Băiculeşti, Ciofrângeni, Coşeşti, Dârmăneşti, Dragoslavele, Izvoru, Mălureni, Merişani, Mihăeşti, Priboieni şi Răteşti.
În cea de-a doua etapă, care se va derula în octombrie -  decembrie, vor mai ajunge în Argeş încă 22 de microbuze, ce vor deservi comunele Băbana, Bălileşti, Bogaţi, Boţeşti, Cocu, Cuca, Davideşti, Lereşti, Lunca Corbului, Morăreşti, Pietroşani, Poienarii de Argeş, Schitu Goleşti, Slobozia, Suseni, Teiu, Ţiţesti, Uda, Ungheni, Valea Danului, Vedea şi Vlădeşti.
Microbuzele, marca Opel, cu o capacitate de 16+1 locuri sunt dotate cu servodirecţie, sisteme electronice de asistenţă la frânare şi antipatinare, control al stabilităţii, cronotahograf, aer condiţionat şi au o garanţie de 5 ani în limita a 150.000 de kilometri.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea