Ion Dumitrache, primarul comunei Poiana Lacului: “Eu cred că, întotdeauna, presa a fost prima putere în stat”

Comuna Poiana Lacului este una dinte localităţile argeşene greu încercate la inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie.  Într-un interviu acordat săptămânalului Atitudine în Argeş, primarul comunei, Ion Dumitrache, vorbeşte despre cum a fost gestionată situaţia în localitatea pe care o păstoreşte şi despre ecourile gestului său de a construi un pod de hârtie pentru a sensibiliza autorităţile judeţene la nevoile comunei.

”Am primit o sumă de 300.000 mii lei, insuficientă pentru cele trei poduri”

# Inundațiile au trecut, pagubele rămân. Cum ați trecut peste evenimentele grele ale acestei veri?
- Am încercat să facem tot ceea ce este omenește posibil în două etape. I-am ajutat pe cei care au avut probleme cu materiale de construcții pentru patru case, iar pe ceilalți,  care au fost inundați și au rămas cu mâl în case, i-am ajutat să scoată mâlul din case iar cu  ajutorul utilajelor am dus acel mâl la râu, după care l-am depozitat mai departe. Pe de altă parte, toți cei care au avut probleme cu inundațiile au primit ajutoare de la Crucea Roșie constând în saci de dormit,  câte un pachet alimentar și unul igienic, iar o fundație de la București a trimis mai multe ajutoare, constând în făină, zahăr, orez, ulei, pateuri, cizme. Aceasta a fost prima etapă în care am încercat să ajutăm, iar pe data de 30 iulie am reușit să finalizăm toate anchetele, realizând un raport operativ pe care l-am trimis către ISU Argeș, către Prefectură și către Consiliul Județean. La ora actuală încercăm să terminăm cu pagubele produse în urma inundațiilor, mă refer la cei 80 de km   de drum afectat și cele 3 poduri rupte şi urmează ca în aceste zile să încheiem reabilitarea drumurilor afectate, pentru ca în perioada următoare să încercăm să construim cele 3 poduri. Într-adevar, am primit o sumă de 300.000 mii lei, insuficientă pentru cele trei poduri, dacă ne gândim ce înseamnă un pod, dar vom încerca să mai punem de la Consiliul Local și din sponsorizări. Chiar am avut o primă discuție cu o societate mare care activează pe raza comunei și sper că se vor implica și dumnealor la terminarea acestor poduri.
# Aveți, acum, pod metalic în comună. A avut efect construirea celui de  hârtie?
- Eu cred că întotdeauna presa a fost prima putere în stat. Cu ajutorul presei am încercat să atragem atenția că fără acest pod nu se poate, să încercăm să sensibilizăm organele abilitate, pe cei care au în fișa postului această obligație. Era o situație care nu mai suferea amânare, iar  eu am încercat să rezolv totul ca oamenii să circule cât mai repede și cred că prin acest protest s-au sensibilizat şi cei abilitaţi să intervină, iar presa a avut un rol important în tot ceea ce a însemnat acest pod. Coincidență sau nu, am constatat că abia  în momentul în care încerci să sensibilizezi, se ajunge la un rezultat. Numai atunci se iau măsuri, probabil că sunt și multe probleme la ora actuală peste tot. Sunt foarte multe probleme, dar dacă mai veneau și inundațiile din 29 iulie cred că greu se mai rezolva această problemă. Este bine că s-a rezolvat cu acest pod provizoriu chiar dacă nu știu ce se va mai întâmpla cu celălalt pod care este definitiv, însă deocamdată suntem mulțumiți cu acesta, chiar dacă se circulă mai greu, pe un singur sens.
# Poiana Lacului este o comună în plină dezvoltare. Care sunt proiectele de investiții finalizate în ultimul timp? Dar cele în curs de derulare?
- Am finalizat asfaltarea propusă până în acest moment, finalizăm în acest an o bază sportivă, lucrăm la un proiect pentru încă 6km de asfalt și sperăm ca anul viitor să demarăm lucrările de canalizare. Acest proiect este cu fonduri europene și are o valoare de 8 mil euro, pentru 41 de km de canalizare.
# De unde bani pentru aceste investiții?
- Banii pentru aceste investiții realizate și pentru cele în curs de realizare provin din bugetul local și din sponsorizările care se fac de una din cele mai mari firme ce activează pe raza comunei Poiana Lacului.
# Localitățile europene trebuie să beneficieze de servicii la nivel european. Sunteți mulțumit de prestația operatorului de deșeuri Adi Servsal? Dar de serviciile celorlalți operatori?
- Sunt mulțumit de serviciile dânșilor, dar mai există o singură problemă pe care trebuie să o rezolve la Poiana Lacului. Este un contract ferm, dar sunt și oameni nemulțumiți, pentru că în urma inundațiilor, operatorul a refuzat să ridice acele deșeuri care au fost puse în afara containerelor. Trebuie containere mai multe, iar dumnealor au adus un număr insuficient la această oră pentru comună. Atâta timp cât plătim acest serviciu, la rîndul lor trebuie să asigure necesarul de containere. Am cerut suplimentarea cu 50 de containere pentru rezolvarea problemei.  Oamenii din comună cred că primăria este vinovată pentru aceste nereguli, dar primăria este implicată cu un contract. Aceasta este una din problemele grave pe care încă le mai avem. E un contract pe județul Argeș, există o singură firmă, nu există concurență, dar nu aceasta este problema. Noi strângem banii, iar sumele se virează către acea firmă. Noi suntem un intermediar care nu beneficiază de nimic și în momentul în care omul este nemulțumit, știind că primăria strânge banii, vine la noi. Numai că noi nu putem face nimic. Prestatorul de servicii vine joia și vinerea și ridică containerele, dar nu ridică și ce este lângă ele, așa cum s-a întâmplat după inundații când au fost mai multe deșeuri,i ar dânșii au refuzat să ridice și ce se afla pe lângă container. Ar fi bine ca firma de servicii să-și încaseze singură banii pentru ca primăria să nu mai fie intermediar. Atâta timp cât plătesc, cetățenii își doresc să aibă servicii complete din partea acestei firme.
# Sunteți – mai bine spus ați fost - membru PDL. Cum vedeți fuziunea cu PNL-ul?
- Am fost și sunt membru PDL. Singura soluție viabilă este o dreaptă unită. Cred că trebuia să nu se destrame niciodată alianța DA,  care era dreapta. Că ne convine sau nu, trebuie să înțelegem că e singura soluție pentru o alternativă la stânga. Eu cred că este cel mai bun lucru care s-a întâmplat prin această fuziune, nici PNL fără PDL nici PDL fără PNL nu puteau să fie o forță puternică fără această alianță. Trebuie să fim calmi în primul tur, să încercăm să fim prieteni cu toți și să câștigăm turul doi cu Iohannis, să nu împroșcăm cu noroi în ceilalți pentru că avem nevoie și de ei. Avem două variante în situația aceasta, după mine, să mergem cu Ponta spre Rusia înapoi - și vedem ce se întâmplă acolo acum - sau să mergem spre vest, spre occident, cu Johannis. Nouă asta ne trebuie, un om calm, un altfel de om!  Iohannis gândește altfel. Eu l-am văzut, îmi place de el, a condus Sibiul! Şi Băsescu a fost primarul general al Capitalei, deci un președinte poate pleca de la primărie. Iohannis este un om care vorbește puțin și poate face multe, după părerea mea, cu el ne putem îndrepta spre vest, spre Merkel, pe când, alături de Ponta, ne îndreptăm spre Putin.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea