Daniel Crișan: Liderii PNL din Argeș și de la centru să nu mai amenințe aleșii locali!

Președintele interimar al Filialei Argeș a Partidului Liberal Reformator, Daniel Crișan, atenționează conducerea PNL să înceteze cu minciunile, presiunile și amenințările. Crişan transmite aleșilor locali că legea le dă acum dreptul să facă ceea ce au promis în campania electorală și ceea ce consideră ei că este mai bine pentru comunitatea pe care o reprezintă, fără să se lase intimidați de acțiunile liderilor PNL, care au împrumutat rapid comportamentul colegilor lor de la PDL.
"Săptămâna trecută, dl Popa Ion se lamenta că aleșii locali vor fi victimele unor șantaje și presiuni pentru a trece la alte partide. Așa cum i s-a demonstrat însă, nu există niciun fel de presiuni la adresa oamenilor din administrație – poate doar presiunea propriilor conștiințe! Ceea ce am observat însă, este că primarii, consilierii județeni și consilierii locali au fost amenințați chiar de către liderii PNL de la centru, în frunte cu Iohannis și Marian Petrache. Poate dl Popa ar trebui să facă sesizare pe numele celor doi, pentru șantaj și amenințare.
Discuții între liderii PLR și aleșii locali argeșeni au fost și sunt, este normal, iar noi îi respectăm, nu îi amenințăm așa cum fac liderii PNL. Și facem apel, pe această cale, la conducerea PNL Argeș să înceteze aceste scandaloase manifestări, împrumutate din zestrea politică a cotropitorilor PDL-iști. Domnilor, lăsați liberalii să fie liberali!
Partidul Liberal Reformator consideră că primarii și consilierii care au candidat pe lista USL din partea PNL au făcut-o din motive ideologice și în numele proiectului USL, care presupunea o schimbare a sistemului reprezentat de PDL și Traian Băsescu. Din acest motiv, sunt convins că aceștia vor lua o decizie conformă cu opţiunea politică și propriile convingeri, în ciuda valului de telefoane și amenințări pe care le primesc. Popa Ion nu i-a întrebat pe aleșii PNL din Argeș dacă sunt de acord să iasă de la guvernare și să rupă USL și nici dacă vor să se alieze cu PDL, înainte de a vota aceste mișcări la București. I-a pus, ulterior, în fața faptului împlinit. Dar, spre deosebire de dl senator, aleșii locali trebuie să răspundă direct în fața cetățeanului, zi de zi, nu doar o dată la patru ani. Din aceste motive, fiecare dintre ei are dreptul să facă ceea ce a promis și ce crede mai bine pentru comunitatea sa. Fiecare localitate din Argeș are nevoie de un Consiliu Local unde să existe o majoritate care să susțină proiectele de investiții, nu să le blocheze", a afirmat Daniel Crișan.
Liderul PLR Argeș a mai arătat că toți aleșii locali care vor alege să scape de alianța cu oamenii lui Traian Băsescu nu își pot pierde mandatul, în ciuda amenințărilor venite de la liderii locali și centrali.
"Deciziile CCR se aplică pentru viitor şi nu retroactiv. O lege este prezumată ca fiind constituţională la momentul emiterii. Deci, chiar şi în situaţia improbabilă în care OUG ar fi declarată neconstituţională, așa cum s-a întâmplat cu o ordonanță aproape similară din 2006, cei care au ales să nu accepte alianţa cu oamenii lui Băsescu nu îşi vor pierde mandatul, pentru că au respectat o lege în vigoare", a mai arătat Daniel Crișan.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea