Gheorghe Axinte află, săptămâna aceasta, soluţia la contestaţia formulată împotriva sa de Piraeus Bank

# Marţi, o nouă rundă dezbateri pe marginea expertizelor din dosarul falimentului Argecom. Gigi Axinte, principalul acţionar al Argecom (fostul Trust de Construcţii Industriale Argeş), este şi unul dintre creditorii propriei sale firme intrată în insolvenţă în august 2012, la cererea sa.  Gigi Axinte figurează în tabelul preliminar al creanţelor alături de Piraeus Bank Români SA,  S.C. Polzstart IMPEX SRL,  BRD - Groupe Societe Generale SA – sucursala Argeş,  S.C. Euro Construct Trading 98 SRL,  Universitatea din Craiova,  Societatea de Construcţii  în TRransporturi  Bucureşti SA, Unicredit Leasing  Corporation IFN SA şi  S.C. Vlagen Construct SRL.
Lichidatorul judiciar al Argecom încearcă să arate instanţei că o serie de contestaţii depuse de creditori ar fi  nelegal formulate. Printre ele, şi cea depusă de  Piraeus Bank împotriva  creanţei  lui Gheorghe Axinte,  creanţă despre care  banca spune că este eronat înregistrată,  în timp ce lichidatorul arată că respectiva contestaţie  a fost formulată fără verificarea amănunţită a  titlurilor invocate în  sprijinul acesteia.
“În urma verificării tuturor actelor, chiar expertul desemnat concluzionează, prin raportul de expertiză şi răspunsul la obiecţiuni, că soldul sumei datorate creditorului Axinte Gheorghe  este de 22.108.322,26 lei”, precizează lichidatorul.
Cauza, judecată pe 8 iulie, a fost  amânată pentru 16 septembrie 2014.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea