20 de ani de Curierul zilei

# La petrecerea organizată cu ocazia evenimentului a participat toată elita județului.
Iată că unul din primele ziare apărute în județ după Revoluția din 1989 a împlinit 20 de ani. Dacă ținem cont de faptul că este și cotidian, 20 de ani înseamnă enorm, înseamnă mii de zile de muncă, mii de nopți nedormite. Tocmai pentru a puncta această performanță, colegii de la Curierul zilei au organizat un bal pe cinste.
Au ținut să le fie alături politicieni, oameni de afaceri, directori de instituţii, personalităţi din administraţie şi alte domenii, colegi din mass-media . Atmosfera a fost întreţinută de interpreţi de muzică uşoară, populară şi de petrecere. La petrecere, alături de Marilena Barață și Constantin Neguț a participat și al treilea co-fondator al cotidianului, Gheorghe Smeoreanu.
Deschiderea Balului s-a făcut în prezenţa a peste 300 de persoane, găzduite de frumoasa și eleganta sală a Restaurantului Magic, din Trivale. Seara a fost condimentată cu dansul şi muzica unora dintre cei mai populari artişti de muzică uşoară şi de petrecere. Oameni importanţi, care au contat în dezvoltarea județului, dar și prieteni ai ziarului, au fost răsplătiţi cu Diplome de excelenţă și diplome de merit, dar şi aplauzele binemeritate ale celorlalţi invitaţi. După tăierea tortului aniversar, a fost aleasă Regina Reginelor. Marilena Baraţă, preşedintele Trustului de presă Curierul zilei, şi Constantin Neguţ, directorul cotidianului, au muncit de zor pentru a face, din eveniment, o reușită. Ceea ce a și fost. La Mulți Ani, la cât mai multe numere!

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea